Au fost desemnați cei 11 laureați ai Premiilor anuale ale Ministerului Culturii

dsc_0052_2

Au fost desemnați laureații Premiilor anuale ale Ministerului Culturii, acordate pentru cele mai reprezentative creaţii în domeniul literaturii, teatrului, muzicii, coregrafiei, cinematografiei, artelor plastice, biblioteconomiei, restaurării, conservării patrimoniului cultural şi al muzeografiei, dar și a managementului în domeniul culturii în anul 2016. Desemnarea a avut loc marți, 20 decembrie,în cadrul ședinței Colegiului Ministerului Culturii.

Laureații ediției curente sunt:

1. Premiul “Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale se acordă ex-equo actorului şi regizorului Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Alexandru Cozub, pentru excepționala montare scenică „Casa mare” de Ion Druță și regizorului Iurie Harmelin, director al Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret „S uliţî Roz”, pentru promovarea formelor mici de teatru și pentru întreaga activitate.

2. Premiul “Constantin Stere” în domeniul literaturii se acordă ex-equo scriitorului Mihai Cimpoi, critic literar, academician, pentru volumul „Dicționar de teorie și critică literară”, realizat la un înalt nivel științific, conform noilor metode și abordări teoretice, și poetului Iulian Filip, prozator, dramaturg, folclorist, cercetător științific pentru volumul de proză „Nuca lui Newton”.

3. Premiul “Gavriil Muzicescu” în domeniul muzicii se acordă ex-equo dirijorului Orchestrei de muzică populară „Folclor”, Petre Neamțu, profesor, conferențiar universitar, pentru contribuție în dezvoltarea și promovarea culturii naționale și educația a zeci de generații în domeniul muzicii populare, și instrumentistului Alex Calancea, pentru activitate concertistică remarcabilă și prestații deosebite pe parcursul anului 2016.

4. Premiul “Mihai Grecu” în domeniul artelor plastice se acordă Elenei Karacențeva, pentru performanțele obținute pe durata activității de creație și realizările din domeniul artelor grafice pe parcursul anului 2016.

5. Premiul “Emil Loteanu” în domeniul cinematografiei se acordă regizorului Valeriu Jereghi, scenarist, cineast, director al Centrului Național al Cinematografiei pentru întreaga activitate artistică și crearea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

6. Premiul “Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural și al muzeografiei se acordă Ambasadei României la Chișinău pentru contribuția substanțială a Guvernului României la restaurarea și promovarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova, în special pentru proiectele derulate în anul 2016: construcția sediului Teatrului Muzical Dramataic „B.P. Hașdeu”, restaurarea sediului Sălii cu Orgă și a Muzeului Național de Artă al Moldovei.

7. Premiul “Petru Leonardi” în domeniul coregrafiei (balet) se acordă Anastasiei Homițcaia, prim-balerină a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, pentru excelență în activitate și prestație scenică extraordinară pe parcursul anului 2016.

8. Premiul “Ion Madan” în domeniul biblioteconomic şi bibliografic se acordă Mariei Furdui, directoarea Bibliotecii „Vasile Alecsandri” din Telenești pentru implementarea proiectelor culturale în bibliotecă, în special „Biblioteca fără frontiere”, proiect intercultural virtual realizat de 4 biblioteci din or. Pitești, România și 6 din Republica Moldova, și „La bibliotecă se învață mai bine”.

9. Premiul “Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului imaterial se acordă Raisei Iaroțchi, directoarea Muzeului Raional de Istorie și Etnografie din Edineț, pentru realizările în domeniul patrimoniului cultural imaterial pe parcursul anului 2016.

10. Premiul “Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării culturii în mass-media se acordă publicistului Nicolae Roibu, reporter la Agenția Informațională de Stat Moldpres, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România, pentru promovarea vieții culturale în mass-media.

11. Premiul pentru cel mai bun manager “Alexandru Fedcu” se acordă șefului secției cultură al Consiliului raional Sângerei, Valeriu Rusu, pentru succesele remarcabile în managementul secției cultură din Sângerei, activitatea eficientă în parteneriat cu autoritățile locale, organizarea activităților culturale de amploare: Festivalul-concurs „De ce plâng chitarele”, Festivalul național de folclor „Nicolae Glib”, „La umbra nucului bătrân” ș.a.

Festivitatea de premiere a laureaților va avea loc la data de 16 ianuarie 2017, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, în cadrul Galei Premiilor anuale ale Ministerului Culturii, ediția 2017.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente