Pe lângă cei mai buni elevi moldoveni care au fost premiați astăzi în cadrul Galei Olimpicilor 2016, de premii s-au învrednicit și cadrele didactice îndrumătoare care s-au remarcat prin rezultatele deosebite obținute la olimpiadele și concursurile școlare. Vă propunem să îi cunoașteți pe profesorii-eroi care au contribuit la meritele tinerilor și care se mândresc cu cei mai buni elevi olimpici din țară.
#1. Teleucă Marcel Doctor, LT „Orizont”, Chişinău Profesor – animator la matematică

#2. Bulimestru Ion Doctor conferenţiar, Universitatea de Stat din Moldova, Profesor – animator la chimie

#3. Evtodiev Igor Doctor habilitat, Universitatea de Stat din Moldova, Profesor – animator la fizică și științe (juniori)

#4. Corlat Sergiu LT „Orizont”, Chişinău, Profesor – animator la informatică

#5. Rîvneac Elena Doctor conferenţiar, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”N. Testemițanu” Profesor – animator la biologie

#6. Daltă Viorica LT „Gh. Asachi”, Chișinău Profesor – animator la limba franceză (bilingve)

#7. Țapcov Victor Doctor conferenţiar, Universitatea de Stat din Moldova, Profesor – animator la chimie

#8. Port Sergiu Doctor conferenţiar, decan, Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creanga” Profesor – animator la matematică

#9. Moloșniuc Viorica Doctor conferenţiar, Universitatea de Stat din Moldova, Profesor – animator la limba franceză (bilingve)
#10. Izbaș Vladimir Doctor, Institutul de Matematică și Informatică al Academiei de Științe a Moldovei, Profesor – animator la matematică
Vezi aici și cine sunt cei 27 de elevi care au dus faima Moldovei în lume în acest an.












