Vinul a trecut în categoria produselor alimentare și va putea fi procurat după ora 22.00

hhhh

Vinul a fost declarat produs alimentar, iar piaţa de comerţ a acestuia va fi liberalizată, fiind permisă şi publicitatea produselor vitivinicole. Parlamentarii au votat în primă lectură o iniţiativă a deputatului neafiliat Ion Balan, transmite IPN.

Autorul proiectului a spus că în ultimii ani populaţia Republicii Moldova consumă mai mult alcool tare, cu concentraţia de peste 40 de grade. Anual se consumă peste 150 de milioane de litri de bere, peste 70 de milioane de litri de băuturi cu concentraţie mare de alcool, iar vin se consumă doar 15 milioane de litri. Potrivit deputatului, în majoritatea cazurilor nu este clar din ce materie primă se produc băuturile alcoolice tari.

„A venit timpul să educăm populaţia în ceea ce ţine de consumul vinurilor naturale din struguri. Aceasta va aduce beneficii pentru sănătatea cetăţenilor, dar şi va impulsiona afacerile autohtone”, a spus parlamentarul.

Membrii Comisiei drepturile omului au criticat acest proiect de lege spunând că de fapt liberalizează pieiței de alcool va majora şi mai mult volumul de alcool consumat pe cap de locuitor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente