(foto) UTM: Au fost desemnați studenții cu cea mai înaltă reușită academică din acest an

13466194_1282148865151738_8841951279685402814_n

Universitatea Tehnică a Moldovei și-a desemnat studenţii cu cea mai înaltă reuşită academică, în baza rezultatelor ultimei sesiuni de examene din anul curent.

Potrivit reuşitei academice a studenţilor înregistrate în sesiunea de vară a anului universitar 2015-2016, printr-un ordin al rectorului UTM, a fost aprobată Lista Rectorului, care reprezintă top-ul studenților în număr estimativ de cca 1% din numărul total al studenților UTM, precum şi listele decanilor, care reprezintă top-ul studenților facultății în număr estimativ de cca 3% din contingentul de studenți al fiecărei facultăți, se menționează pe site-ul instituției de învățământ.

Astfel, lista Rectorului include 68 de studenţi, reuşita academică a acestora variind între 10 – 9,58. Iar listele decanilor celor nouă facultăţi ale UTM includ de la 7 până la 45 de studenţi, care au obţinut în urma sesiunii de vară 2015-2016 media de 9,91-9,11.

Pentru a stimula interesul studenţilor faţă de studii, dorința lor de a-și aprofunda cunoștințele și aptitudinile şi pentru a evidenţia efortul lor de autodepăşire, de manifestare a personalităţii prin realizări academice de excepţie, listele respective au fost afişate la un loc vizibil în blocurile tuturor celor nouă facultăţi ale UTM.

fua-854x1030

ftmia-669x1030

fiu-669x1030

fimit-669x1030

fimet-669x1030

fieb-669x1030

feie-669x1030

fcim-854x1030

fcgc-669x1030

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente