Liviu Sîrbu este un tânăr talentat, energic, atras de pictură şi de tot ce-i frumos, care a acceptat provocarea noastră de a răspunde la câteva întrebări vizavi de pasiunea pe care o are. În lucrările sale, tânărul artist licențiat în arte redă un mix între desen şi fotografie, între imaginație şi realitate. Actualmente, Liviu îşi face studiile de master în Urbanism şi Arhitectură şi îşi depune toată dragostea în ceea ce face. Vă invităm să îl cunoașteți și voi.
Povestește puțin despre tine. Când ţi-ai descoperit pasiunea pentru pictură?
Sunt masterand în design la Facultatea de Urbanism şi Arhitectură în cadrul Universității Tehnice din Moldova. Am descoperit pictura atunci când m-am lăsat de fotbal. Nu ştiu cum s-a întâmplat. Poate din cauză că scriam versuri, şi la un moment dat am simțit că trebuie să se suplinească poezia cu anumite ilustrații, nereușite la început, dar aşa a luat foc.
Ce teme abordezi în cele mai multe cazuri?
Îmi place spontaneitatea, mai mult decât orice, mai ales în pictură. De asta mereu pictez din prima. Acum, cel mai des fac artă monumentală decorativă, dar pictura decorativă e ceea ce încerc să redau cât mai des. Pentru că centrul de interes e omul, inevitabil lucrarea se vrea plină de om şi de tot ce-l reprezintă.
Ce anume te inspiră atunci când faci o lucrare?
Când fac lucrarea, mă inspiră procesul în sine, iar inspirația care mă motivează s-o fac are loc poate cine știe când înainte de a picta.
Unde îţi putem admira lucrările?
Mă tem că nu pot spune deocamdată când voi avea primele lucrări pentru o expoziție personală, ca să vă pot invita oficial, dar din schițe mai rătăcesc pe pagină mea de Facebook, pe la prietenii mei pe sub paturi, prin garajuri, după sobe şi tot aşa.
Care este experiența ta artistică?
Am ceva școală de pictură. O licență în arte şi poate în curând un master. Am făcut grafică pentru o carte care a fost publicată de o poetă de la noi. În rest, am câteva zeci de portrete, peisaje clasice mai puțin, niște expoziții modeste de grup, iar restul e ascuns dincolo de cuvinte.
Care este ocupația ta zilnică? Cât timp acorzi picturii?
Aproximativ 8-14 ore pe zi pictez. Excepție poate fi o zi în săptămână. Adun experienţă şi bani acum, pentru a putea picta tot ce vreau, când vreau şi unde vreau. Libertatea asta e indispensabilă.
Cât de mult te lași influențat de părerea celor din jur?
„Be‚ Ghiorghi, aghiazmă…” Ascult pe fiecare şi fac așa cum vreau eu.
Cum definești rolul picturii în viața contemporană?
Pentru unii pictura înlocuiește covoarele, tapetele, poate cuiva îi decorează pur şi simplu pereții. Pentru mine pictura şi sculptura e un calibru imens şi incontestabil de cultură. Şi anume prin această prismă poţi cunoaște mai bine lumea. E ceva ce costă bani poate, dar pentru mine e spiritual, sunt niște raze lăuntrice.
Ai avut vreodată sentimentul, la finalul unei lucrări, că ceva nu e bine? Cum procedezi în acest caz?
Nu am nicio lucrare dusă până la bun sfârșit. Căci e o continuitate între ele toate, chiar dacă fiecare e diferită. Îmi place să pictez atât cât simt. Şi dacă vizual lucrarea poate pare neterminată – pentru mine ea e gata.
Ce pictori autohtoni şi internaționali admiri cel mai mult?
Primul meu profesor – Ştefan Florescu, care tocmai am aflat că nu mai e fizic cu noi… el stă la baza pasiunii pentru culoare și formă. Urmează figurile din cărţi şi Internet: Bacon, Picasso, Rembrandt. Contemporani ar fi Andrew Salgado, Jeremy Mann, Voka, Francoise Nielly.
Cum crezi, care este cheia succesului de a deveni cunoscut?
Probabil e să faci ceea ce simți. Dacă ai nevoie să fii cunoscut, vei fi neapărat. Iar dacă ţi-e suficient să te descompui în ceea ce-ţi place la nebunie, fără martori, tot nu e rău deloc.
Mai ai şi alte pasiuni în afară de pictură?
Sculptura, designul interior şi versurile, dar fără muzică ele nu au farmec. Călătoriile mă inundă cu trăiri splendide. Aşa că, necunoscutul tot poate fi definit ca pasiune.
Spune un motiv, de ce cititorii ar trebui să îţi descopere lucrările?
Pentru a-şi diversifica viziunile. Pentru a se contopi cu ceea ce îi dezgustă sau îi topește. Pentru a se regăsi sau pentru a savura, poate. Pentru a scăpa de frica față de artă. Arta e instrumentul viitorului. Fiecare decide ce alege. Aici ai posibilități nelimitate. Nimeni nu te va judeca nicicând pentru alegere. Fiecare îşi contruieşte propriul patrimoniu. Şi asta poate începe cu o pictură de-a mea în casa fiecăruia.
Material semnat de Natalia Acciu
