(video) Doi tineri, reținuți în urma unui accident auto, sunt cercetați pentru tâlhărie

collagep

În preajma or. Cricova s-a produs un accident rutier între două automobile, dintre care unul a plecat de la faţa locului. Astfel, toate echipajele mobile ale poliției, au fost orientate toate spre reţinerea automobilului de model Renault Megane. Acesta a fost stopat pe strada Calea Orheiului, iar în automobil au fost depistaţi trei bărbaţi, dintre care doi în stare de ebrietate, fiind escortaţi la Inspectoratul de Poliţie a sectorului Râşcani pentru documentare.

În cadrul investigaţiilor poliţiştii au constatat că automobilul aparţine unei companii de taxi din oraşul Orhei, care a fost solicitat de doi indivizi într-o localitate din raion, pentru a se deplasa spre Capitală. Aceştia s-au dovedit a fi cu vârstele de 21 şi respectiv 26 ani, anterior judecaţi, originari dintr-un sat al raionului Orhei. Al treilea bărbat s-a dovedit a fi taximetristul, care a declarat poliţiştilor precum că, ultimii ar fi sustras produse de la o staţie peco din satul Peresecina, fără să achite casierului, fiind ameninţat de către aceştia să accelereze de la locul faptei. Ulterior unul dintre ei l-ar fi ameninţat cu un cuţit, încercând să-l deposedeze de automobil, şi a urcat la volan în stare de ebrietate. Ajungând în preajma or. Cricova, a tamponat un autoturism şi a continuat deplasarea spre Capitală.

Bănuiţii au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău şi sunt cercetaţi penal pentru tâlhărie. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 ani până la 10 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente