Vinul Moldovei cucerește noi piețe de desfacere și devine un produs tot mai cunoscut și solicitat de către consumatorii de pe continentul asiatic. Pentru prima dată, produsele autohtone promovate sub umbrela brandului național vinicol Vinul Moldovei au participat la expoziția Vinexpo Tokyo din Japonia, desfășurată în perioada 15-16 noiembrie.

Participarea la Vinexpo Tokyo a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului și susținută de Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, precum și cu implicarea Ambasadei Republicii Moldova în Japonia. Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul de specialitate destinat exclusiv vinurilor și băuturilor spirtoase, a avut loc în inima celui mai important cartier financiar din orașul Tokyo. La expoziție au participat companii vinicole din 15 țări ale lumii, care au prezentat 500 de branduri diferite de vinuri și spirtoase, adunând în total aproximativ 3200 de vizitatori.

 

15036397_1442092809152454_3930729530656128237_n-1

 

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului:Vinul Moldovei devine tot mai recunoscut pe diferite piețe externe, fiind o prezență activă la cele mai importante evenimente de specialitate din întreaga lume. Acest lucru contribuie la consolidarea imaginii Vinului Moldovei pe plan internațional, la creșterea numărului de iubitori ai acestuia, și prin urmare, la poziționarea acestui produs național pe același palier cu cele mai recunoscute vinuri din regiunile viticole consacrate. Noi vom continua să susținem eforturile vinificatorilor de a înregistra noi succese, de a se extinde și de a fi o prezență recunoscută pe piețele externe și pe mesele consumatorilor din întreaga lume.”

Prezența la această expoziție a fost posibilă datorită suportului oferit de Proiectul de Competivitate al USAID Moldova, care de mai mulți ani susține dezvoltarea industriei vitivinicole din țara noastră.

 

15036552_565962353588684_1752299202641239752_n

 

Diana Lazăr, vicedirector al Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova:Prezența Vinului Moldovei la expoziția Vinexpo Tokyo este o confirmare că eforturile depuse de USAID Moldova pentru susținerea acestui sector încep să dea roade. Vinul Moldovei a ajuns tocmai pe piața din Japonia, care are un mare potențial, dispune de consumatori educați și rafinați, care au cerințe și standarde înalte pentru vinul pe care îl consumă. USAID va continua să susțină această industrie punând accent pe calitate, pentru ca Vinul Moldovei să reușească performanța de a cuceri de la rafinate piețe de desfacere.

 

15136017_1375253592514780_7603533388786082535_n

 

În acest an, la expoziția Vinexpo Tokyo au participat 8 companii vinicole din Republica Moldova: „Chateau Vartely”, „Asconi”, „Purcari”, „Suvorov Vin”, „Vinăria din Vale”, „Castel Mimi”, „Albăstrele wines”, „Migdal P”, care și-au expus produsele la un stand comun reunit sub brandul de țară Wine of Moldova.

Ambasadorul RM în Japonia, Vasile Bumacov a fost alături de vinificatori pe parcursul târgului și a prezentat Moldova în fața participanților la un master-class dedicat. Totodată, pentru a evidenția calitatea înaltă și particularitățile terroir-ului moldovenesc, au fost organizate activități destinate jurnaliștilor și importatorilor din Țara Soarelul Răsare: o cină cu jurnaliștii niponi într-un restaurant moldovenesc și un master-class profesionist dedicat Vinului Moldovei, ghidat de Makoto Endo, președintele secretariatului Asociației Importatorilor de Vinuri din Japonia și unul din cei mai iluștri specialiști în domeniul vinului din Japonia. Peste 50 profesioniști au degustat vinurilor noastre în cadrul celor două evenimente, urmând a fi publicate articole și comentarii în revistele specializate din Japonia.

 

15128523_10207153692350052_1544954470_n

 

Vasile Bumacov, Ambasadorul Republicii Moldova în Japonia:Standul Wine of Moldova a fost unul din cele mai atractive, impresionând vizitatorii expoziției, ceea ce ne-a făcut mândri. Vinificatorii noștri au fost luați cu asalt, datorită vinurilor de calitate înaltă și stilului lor particular. Jurnaliștii au fost impresionați că Moldova produce vinuri de mii de ani și de combinația reușită între vinurile noastre și remarcabila gastronomie japoneză, simbiotic reprezentând elementele ideogramei japoneze pentru vin: „ceea ce lipsește unei mâncări”.”

Pe parcursul expoziției de la Tokyo, revista specializată The Drinks Business a plasat Republica Moldova printre cei mai importanți expozanți ai evenimentului.

 

15055823_582705218606518_9126936800659274418_n

 

Japonia este a doua cea mai mare piață de vinuri din Asia, importând vinuri de aproximativ 1,4 miliarde de euro, în creștere continuă cu 3-4 % anual. Datele statistice mai arată că peste 50% din populația țării consumă vin cel puțin o dată pe săptămână, iar în ultimii 5 ani importul de vinuri în Țara Soarelui Răsare a crescut cu 68%.

Exportul de vinuri îmbuteliate din Moldova către piața Japoniei s-a dublat în ultimii 3 ani, atingând 230 mii de sticle în 2015. În primele șase luni ale acestui an, în Japonia au fost exportați 48086 litri de vin provenite de la 6 vinării din țara noastră: „Chateau Vartely”, „Cimișlia”, „Gitana Winery”, „Et Cetera”, „Crama domnească”, „Asconi”.

 

15078662_582706928606347_746192772191448528_n

 

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creat în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în domeniu.

Printre obiectivele ONVV de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

 

15094336_1375253409181465_6706130579250188442_n