(foto) Primele imagini din interiorul depozitului cuprins de flăcări de la Ciocana

15078876_1389229304441007_7419545680591773557_n
Foto: Anatol Matasaru / Facebook

Activistul Anatol Mătasaru a reușit să capteze câteva imagini din interiorul depozitului care a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de vineri, 11 noiembrie. Din imaginile publicate poate fi distinsă doar o singură încăpere ce servea drept depozit pentru păstrarea farfuriilor.

Din informațiile preliminare oferite de către Diana Țurcanu, ofițerul de presă al Serviciului Situații Excepționale din cadrul MAI, la etajul unde a izbucnit incendiul, potrivit martorilor, erau păstrate obiecte ușor inflamabile, mărfuri de uz casnic, articole din plastic, jucării pentru sărbătorile de iarnă, parfumuri, detergenți și alte lichide inflamabile.

Reamintim că, flăcările au cuprins etajul patru al unui depozit, pe o suprafață considerabilă, dar încă neestimată. Peste 20 de autospeciale de intervenție, inclusiv cinci autoscări și peste 100 de pompieri și salvatori au întreprins măsuri de stingere și răcire a clădirii cuprinse de foc timp de două zile.

Potrivit datelor operative se presupune că în interiorul clădirii se mai află o persoană. La serviciul 901 a parvenit astăzi informația de la rudele femeiei Angela Ursu în vîrstă de 44 de ani, că aceasta s-ar putea afla în interior. O echipă de chinologi din cadrul SPC SE este antrenată în lucrările de cautare a femeii date dispărute.

La ora 17:02 s-a anuntat lichidarea totala incendiului, la fata locului au ramas doua autospeciale de interventie. Femeia care a fost data disparuta inca nu a fost gasita de catre echipele de cercetare.

Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Anatol Matasaru / Facebook
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente