Traficul rutier va fi suspendat sâmbătă pe strada Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni. Iată cum se va circula

Foto:Publika

Primăria municipiului Chişinău informează că sâmbătă, 5 noiembrie 2016, între orele 7.00 și 11.00, va fi suspendat traficul rutier pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, tronsonul cuprins între bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt și str. București, în legătură cu desfăşurarea lucrărilor de defrișare și curăţare a arborilor.

Pe perioada executării lucrărilor, circulaţia transportului public va fi organizată după cum urmează:

Troleibuze

Rutele nr. 7, 24 și 25 – se scurtează până la bd. Renașterii Naționale (Circ);

Ruta nr. 10 se divizează în două: prima – de la bd. Moscova până la bd. Renașterii Naționale (Circ); iar a doua – de la str. Miorița până la str. București;

Ruta nr. 29 se modifică după cum urmează: de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit.

Ruta nr. 4 se modifică după cum urmează: de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București și în continuare pe traseul stabilit.

Autobuze

Ruta nr. 11 se modifică după cum urmează: de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. V. Alecsandri, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și în continuare pe traseul stabilit.

Microbuze

Rutele nr. 127, 129, 138 și 188 se modifică după cum urmează: de pe str. Serghei Lazo pe str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și în continuare pe traseele stabilite.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară. Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de executarea lucrărilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente