Șeful BERD în Moldova: „Acordăm credite companiilor pentru ca acestea să devină eficiente și să se dezvolte”

1395250097910
Foto: Photo Credit: ebrd.com

Şeful reprezentanţei Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în Republica Moldova, Dimitri Gvindadze, are mari speranţe în ceea ce priveşte perspectivele soluţionării problemelor cu care se confruntă sectorul bancar al RM. În același timp, șeful BERD consideră că sectorul bancar poate fi atractiv pentru investitorii străini în cazul în care vor fi soluţionate toate problemele cu care acesta s-a confruntat în trecut. În acest context este nevoie de abilităţi şi inteligenţă tehnocrată, dar mai întâi de toate de voinţă politică, menționează profit.md.

BERD poate acorda credite companiilor care sunt transparente şi administrate corect. Aceasta înseamnă că sunt creditate companiile care creează valoare şi a căror strategie corporativă şi viziune vor fi sustenabile în viitor. Pe lângă acordarea de credite, BERD de asemenea implementează programul Advice for Small Business (Program pentru Susţinerea Micului Business) prin intermediul căruia este acordată asistenţă tehnică companiilor mai mici. În fiecare an, mai mult de o duzină de companii moldoveneşti beneficiază de asistenţă prin intermediul acestui program.

Gvindadze susține că Moldova ar putea atrage multe investiţii europene şi regionale în sectorul de producere şi servicii, însă pentru aceasta  Moldova trebuie să elaboreze şi să prezinte investitorilor mai multe propuneri viabile, care să se bazeze pe trei piloni: stabilitate macroeconomică, stabilitate financiară şi un mediu de afaceri echitabil: „Dacă se va înregistra progres în toate aceste domenii simultan, atunci RM se va putea poziţiona drept o platformă economică regională pentru companiile interesate de a produce bunuri în RM destinate atât consumului intern cât şi celui extern. Acest lucru deja se întâmplă, de exemplu, la Bălţi, unde companiile Draexlmaier Automotive şi Gebauer & Griller au creat locuri de muncă pentru sute de angajaţi locali şi astfel au reuşit să includă Moldova în marele reţele de producere care activează la nivel global. Recent, am participat la deschiderea unei fabrici de către compania italiană de producere a cablurilor La Triveneta Cavi”.

„Procesul de modernizare şi îmbunătăţire a calităţii nu poate fi efectuat peste noapte. Este un proces de durată care poate însă fi grăbit prin îmbunătăţirea climatului de afaceri, care va reduce riscurile operaţionale şi va extinde accesul la finanţare, prin stimularea concurenţei şi atragerea investitorilor străini care ştiu cum să producă şi să exporte, inclusiv în UE. Mai multe programe desfăşurate cu ajutorul partenerilor de dezvoltare au drept scop sprijinirea companiilor locale în procesul de elaborare a propunerilor şi îmbunătăţire a standardelor. BERD cooperează cu UE pentru a ajuta companiile să devină mai eficiente din punct de vedere energetic şi să beneficieze de oportunităţile oferite de Acordul de Liber Schimb cu UE. Totuşi, nimic nu poate înlocui energia şi inovaţia care sunt caracteristice sectorului privat”, susține șeful BERD.

Guvernul RM a apelat la BERD și pentru a finanţa construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău, prin care va fi transportat gazul din România la Chişinău. Astfel, până la sfârşitul anului curent, Consiliul director al BERD va discuta acordarea a 41 mil. euro pentru implementarea acestui proiect. Costul total este de aproximativ 90 mil. euro, iar restul banilor vor fi oferiţi de către Banca Europeană pentru Investiţii.

În ceea ce privește frauda bancară, în calitate de economist cu experiență și fost ministru de finanțe al Georgiei, Gvindadze consideră că este necesar de a întreprinde măsuri pentru ca asemenea situaţii să nu se mai repete în viitor: Este necesar ca autorităţile politice că creeze condiţii pentru ca BNM să îşi poată exercita mandatul. La momentul de faţă văd eforturi în aceste domenii şi ele trebuie susţinute de toate părţile, inclusiv de partenerii de dezvoltare”.

Portofoliul activ al BERD în Moldova este de aproximativ jumătate de miliard de euro. În ultimii ani, investiţiile anuale ale BERD atât în sectorul public cât şi cel privat au fost de circa 100 mil. euro. Pentru anul 2016, au fost planificate investiţii până la 100 mil. euro, dar cifra finală va depinde de numărul tranzacţiilor care sunt acceptabile pentru Bancă şi care contribuie la dezvoltarea economică şi financiară a ţării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente