Începând cu 3 octombrie, este deschisă perioada de înregistrare pentru concursul național „Gala studenților originari din Republica Moldova”, destinată studenților moldoveni ce-și fac studiile peste hotare. În premieră, în acest an, este introdusă rubrica „GSORM talks”, în cadrul căreia trei tineri cu experiență academică/profesională internațională vor putea prezenta câte un discurs motivațional structurat, abordând un subiect de actualitate din Republica Moldova.

Timp de 3 ani GSORM a laureat peste 89 tineri talentați, cu rezultate și realizări frumoase din diferite colțuri ale lumii, demonstrând că prin acești tineri, țara noastră are un potențial înalt de dezvoltare. Or, scopul în sine este cel de a valorifica acest potențial și de a-i aduce mai aproape de societatea de acasă. Și nu vorbim neapărat de revenire, ci de implicare, inclusiv la distanță și în diverse forme, în acțiuni ce țin de dezvoltarea Republicii Moldova. Este un concept pe care și-l propun să-l promoveze organizatorii Galei și Forumul Absolvenților Reveniți, un concept care se vrea să ghideze atât următoarele ediții GSORM precum și proiectele derivate sau conexe.

Organizatorii Galei sunt convinși că tinerii de peste hotare urmăresc mult mai atent actualitatea de acasă și au poziție și atitudine…dar și capacitate, de a veni cu anumite sugestii/soluții. Aceste poziții și idei sunt, de regulă, discutate în cadrul festivității GSORM, însă în cercuri mai înguste și la etapa de networking. Fără a neglija importanța acestei etape, ci dimpotrivă pentru a-i stimula eficiența, anul acesta, unele dintre aceste poziții/idei/soluții se vor auzi pe scena GSORM, pentru a fi răspândite și pentru a-i determina și pe alții să se exprime, să ia poziții, să se grupeze în jurul unor idei care merită valorificate și să acționeze.

 

Rubrica GSORM Talks va scoate în scenă 3 tineri cu experiență academică/profesională internațională să prezinte publicului câte un discurs motivațional structurat, în care să abordeze un subiect la liberă alegere, dar care are tangență cu aspecte de actualitate din Republica Moldova.

Condițiile ce urmează a fi întrunite de speakeri:

# Mesajului discursului va fi unul motivațional, apt de a inspira auditorul sau cel puțin o categorie de auditori să întreprindă anumite acțiuni/să adopte atitudini, etc.
# Discursul va fi bazat pe experiența vorbitorului de peste hotare, indiferent dacă are sau nu tangență cu domeniul de specializare/de studii;
# Subiectul abordat va include cel puțin unele aspecte de tangență cu Republica Moldova. (spre exemplu: abordări comparative în raport cu realități/fenomene/tradiții din Republica Moldova; prezentarea unor potențiale sfaturi/soluții pentru abordarea unor probleme constatate în RM (la nivel economic/social/cultural/etc.; analiza unor aspecte naționale din perspectiva experienței personale peste hotare, etc.)
# Discursul va fi unul dinamic și cu caracter pozitiv. Această cerință nu exclude posibilitatea abordărilor critice, or, per ansamblu, tonalitatea discursului va fi una diplomatică și decentă.
# Discursul nu poate avea caracter denigrator față de persoane fizice sau entități, nu poate utiliza vocabular obscen sau indecent.

Pe lângă această rubrică, studenții mai pot participa și în altele două: Concursul de excelență și Reveniri care inspiră. Detalii despre acestea, aflați într-un articol anterior pe #diez. Accesați următoarele adrese, în dependență de rubrica de care sunteți interesați:

GSORM Excelență : http://galastudentilor.md/gsorm-excelenta/
GSORM Talks: http://galastudentilor.md/gsorm-talks/
Pentru a recomanda pe cineva: http://galastudentilor.md/recomanda/