Un medic ginecolog de la un spital privat din Capitală este judecat pentru traumatizarea și decesul unui copil

646×404
Foto: adevarul.ro

Un ginecolog-obstetrician de la un spital privat din capitală este acuzat pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, care a cauzat decesul pacientei. Procuratura municipiului Chişinău a finalizat acţiunile de urmărire penală pe acest caz şi a trimis dosarul în privinţa medicului în instanţa de judecată.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, pe 25 iulie 2012, timp de mai bine de o oră din momentul prezentării unei paciente în legătură cu apariţia premizelor de naştere, medicul nu a asigurat urmărirea travaliului uterin, intervenind tardiv pentru nasterea fetiţei prin cezariană. Ca rezultat,  a avut loc lezarea cerebrală definitivă a copilului, care a suferit asfixie severă de gradul III, epilepsie simptomatică cu accese parţiale, retard psiho-motor sever, care au dus la invalidizarea copilului, iar peste trei ani fetiţa a decedat.

Pentru elucidarea celor întâmplate procurorii au efectuat o serie de acţiuni de urmărire penală şi au dispus efectuarea expertizei medico-legale. În concluzia Centrului de Medicină Legală de la Chişinău se arată că nu există culpa medicilor în acest caz. Procurorii au dispus efectuarea aceleiași expertize de către Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, care a apreciat că decesului fetiţei a survenit ca urmare a complicaţiei finale a leziunilor cauzate la naştere, iar între deficienţele în acordarea îngrijirilor medicale şi consecinţele care au condus la decesul copilului, există o legătură de cauzalitate directă.

Procurorii i-au înaintat medicului învinuirea, aceasta având interdicţia de a părăsi localitatea. Fiind audiată de procurori învinuita nu şi-a recunoscut vinovăţia în comiterea infracţiunii incriminate, urmând ca instanţa de judecată să se expună asupra vinovăţiei medicului.

Pentru comiterea acestei infracţiuni Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente