Tekwill Academy se lansează cu un program pilot de cursuri de C# și PHP

wallpaperpolygon-01

Tekwill Academy se lansează cu un program pilot începând cu toamna 2016 în cadrul proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în domeniul TIC din Moldova” susținut de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Tekwill Academy este o inițiativă educațională  care va oferi cursuri și instruiri tehnice în mod regulat, pe tot parcursul anului, pe teme specifice, predate de profesioniști din domeniul TIC din Moldova. Fiind un program pilot, primele cursuri oferite sunt gratuite, iar beneficiarii vor fi identificați printr-un proces de selecție.

Tekwill Academy a fost creată pentru a dezvolta competențele viitorilor specialiști TIC la nivelul solicitat de industrie. Programele oferite vor acoperi o serie largă de subiecte, de la tehnologiile de bază până la cele mai actuale tendințe, cu accent pe proiecte practice, lucru în echipă, astfel maximizând transferul de cunoștințe de la profesioniștii TIC către doritorii de a-și avansa abilitățile în domeniu.

Suntem bucuroși să anunțăm că procesul de aplicare este deschis pentru primul curs din programul pilot – C# Fundamentals – organizat în parteneriat cu compania Amdaris. Aplicările pentru cursul de C# sunt acceptate până pe 6 octombrie, cu demararea studiilor pe 25 octombrie. Mai multe detalii despre cursul de C# și formularul de aplicare aici.

Paralel, începând cu 26 octombrie, va avea loc cursul de PHP Fundamentals organizat în parteneriat cu compania Pentalog. Perioada de aplicare pentru cursul PHP Fundamentals este de pe 3 pînă pe 13 octombrie.

Urmăriți www.ict.md și pagina Tekwill în rețeaua Facebook și pentru a afla mai multe detalii.

Ready? Steady? Go!

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente