Moldova va beneficia de o infrastructură de comunicații de ultimă generație cu România

olajycxcn5

Din ianuarie 2017, Republica Moldova va beneficia de o infrastructură de comunicații de ultimă generație cu România, prin construirea unei magistrale de radiorelee care va interconecta 24 de locaţii din sudul țării noastre. Proiectul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă, de către directorul Serviciului Tehnologii Informaționale al MAI, Andrian Șova.

Potrivit lui Șova, proiectul „Infrastructura transfrontalieră” are ca obiectiv furnizarea serviciilor moderne în două zone de pe ambele maluri ale Nistrului, iar grupurile-ţintă sunt serviciile pentru situaţii de urgenţă, poliţia, autorităţile publice locale, populaţia, staţiile de cale ferată, dar şi alte instituţii ale statului. Astfel, principalele ramificații ale magistralei de radiorelee sunt amplasate pe segmentul Giurgiuleşti – Chişinău și segmentul Chișinău – Palanca. Locaţiile stabilite pentru traseul magistralei sunt situate atât la sediul MAI, cât şi pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Echipamentele din cadrul magistralei de radiorelee sunt dotate cu utilaje și procedee moderne atât la capitolul echipament radio, cât și la cel ce vizează echipamentele de telecomunicații și transport de date.

În cadrul proiectului „Cross border infrastructure”, MIS ETC 981, participă Moldova, România și Ucraina. În acest sens, Ministerul Afacerilor de Interne asigură că acesta va avea un impact pozitiv asupra cooperării în zona transfrontalieră, va spori interacţiunea autorităţilor publice din cele trei state în cazul unor calamităţi ori situaţii de urgenţă, precum și depășirea situațiilor excepționale. Totodată, se va ridica nivelul de schimb securizat de informaţii pe segmentul public, facilitând accesul populaţiei la informaţie şi servicii publice. Nu în ultimul rând, proiectul va  influenţa pozitiv dezvoltarea regională și potențialul economic din zona eligibilă.

Conform datelor furnizate de MAI, costul total al proiectului este de 5 225 000 Euro, iar realizarea acestuia vine să demonstreze bunele practici și exemple relevante ale impactului Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.

Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în program.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente