Candidatul Partidului Nostru, Dumitru Ciubaşenco, a depus semnăturile la CEC

unnamed

Grupul de iniţiativă în susţinerea lui Dumitru Ciubașenco, candidatul desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru” la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, a depus la Comisia Electorală Centrală listele de subscripţie cu semnăturile colectate, transmite IPN.

Potrivit candidatului la funcţia de preşedinte, cei 100 de colectori din grupul de iniţiativă au adunat 25 000 de semnături. „Aproape 900 de liste de subscripţie din 32 de unităţi administrative de nivelul doi, inclusiv municipiile Chişinău şi Bălţi, UTA Găgăuzia şi din 29 de raioane”, a afirmat Dumitru Ciubaşenco.

Pretendentul la prezidenţiale susţine că scopul său principal este să înlăture actuala guvernare. Referitor la geopolitică, Dumitru Ciubaşenco susţine că pledează pentru relaţii bune cu toate statele şi consideră abordările geopolitice în alegerile prezidenţiale„o pistă falsă”, pentru a distrage atenţia de la lucruri mai importante. „Viitorul preşedinte nu trebuie să dezbine societatea, dar să o unească”, a afirmat pretendentul.

Pentru colectarea semnăturilor, PPPN susține că a cheltuit 460 de mii de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente