Toată Comisia de examinare pentru obținerea permisului de conducere din cadrul SCCA Chișinău a fost suspendată

permis_de_conducere_2_27856600-1140×760
Foto: Publika.md

CRIS Registru a suspendat in-corpore Comisia de examinare pentru obținerea permisului de conducere din cadrul SCCA Chișinău.12 angajați cu funcții de examinatori ai conducătorilor auto din municipiul Chișinău, angajați ai ÎS CRIS Registru, au fost suspendați din funcție, urmare a unei anchete de serviciu interne, care a scos la iveală mai multe abateri în executarea atribuțiilor de serviciu.

Concomitent, Departamentul Identificare Înmatriculare a Transportului și Calificare Auto în premieră a inițiat, în modul stabilit de legislație, procedura de anulare a 17 permise auto obținute prin fraudă.

Acțiunile respective se înscriu în setul de măsuri inițiate de Ministerul Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, care au ca scop excluderea corupţiei şi asigurarea unor condiţii transparente pentru obţinerea permisului de conducere.

În cadrul anchetei preliminare efectuate de Serviciul Securitate și Regim al ÎS CRIS Registru, urmare a verificării minuțioase a desfășurării examenelor pentru obținerea permiselor de conducere la proba practică, s-a constatat că a fost admisă calificarea nejustificată a mai multor candidați.

Dovadă a abaterilor menționate sunt contrapunerea punctelor de penalizare din chestionarul fiecărui candidat cu înregistrările video și calificativul atribuit. De asemenea, au fost acumulate probe care demonstrează obținerea permiselor de conducere de către unii candidați prin fraudare.

Pe parcursul zilei de azi, CNA în comun cu Procuratura Anticorupție și cu suportul Secției Securitate și Regim din cadrul ÎS CRIS Registru au inițiat și au petrecut percheziții atât în sediul DIÎT, cât și la domiciliul unor persoane terțe implicate în favorizarea obținerii permiselor auto. Acțiunile au ca scop colectarea probelor ce ar confirma obținerea frauduloasă a permiselor de conducere, precum și implicarea angajaților din cadrul ÎS CRIS Registru în acțiuni ilicite.

Potrivit informaţiilor preliminare, promovarea examenelor şi obţinerea permisului ar fi “costat” în medie 550 de euro. Totodată, mai multe dosare personale ale candidaţilor au fost depistate în locaţiile unde au avut loc percheziţiile, inclusiv ale celor care deja au susţinut probele, precum şi mijloace financiare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente