Corul CANTEMUS din Moldova va participa în premieră la Simpozionul Mondial de Muzică Corală din Barcelona

cantemus4

Premieră absolută pentru Republica Moldova. Țara noastră va participa în premieră la Simpozionul Mondial de Muzică Corală din 2017 la Barcelona, Spania, datorită corului CANTEMUS, un grup vocal care se bucură de succese remarcabile peste hotare.

Corul CANTEMUS a fost fondat în anul 2008 pe lângă Centrul de Activitate Extrașcolară „Curcubeul” de către Denis Ceausov – dirijor, Natalia Cotova – maestru de concert și Valentina Zotova – manager. Este format din copii și adolescenți talentați cu vârsta cuprinsă între 12-22 de ani. Pe parcursul acestor ani de activitate artistică, Corul CANTEMUS a adus acasă numeroase premii.

În luna iulie 2016 s-a întors din Spania triumfător cu două premii internaționale de la Concursul Internațional de Interpretare Corală DE CANTONIGRÒS: Premiul 1 la categoria Coruri omogene (muzică academică) și Premiul 3 la categoria muzică folclorică. Corul CANTEMUS a avut prestații concertistice absolut fantastice în orașele Vic, Roda de Terr și Torrevieja. La concurs au participat circa 20 de colective: Spania, Slovacia, Estonia, Franța, Belarus, Slovenia, Venezuela, Cehia, Rusia, Brazilia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, etc.

cantemus2

Acum se pregătesc pentru Simpozionul Mondial de Muzică Corală care va avea loc în perioada 22 – 29 iulie 2017 la Barcelona, unde vor participa așa țări precum Japonia, Germania, Africa de Sud, Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud, Filipine, etc.

„Să ajungi în vizorul Federației Mondiale de Muzică Corală e o luptă dură. Noi suntem foarte mulțumiți și bucuroși că ne-au selectat. Concursul a fost foarte dur și foarte mare. Federația Mondială de Muzică Corală invită cei mai buni dirijori din lume pentru a susține concerte și lecții care, după ei, reprezintă un model în muzica corală. Moldova pentru prima dată este acceptată și invitată să participe la acest simpozion organizat de Federația Mondială de Muzică Corală. CANTEMUS va susține 4 concerte în cadrul acestuia, unde au fost invitate 24 de colective din 150”, relatează dirijorul corului CANTEMUS, Denis CEAUSOV.

Palmaresul Corului „CANTEMUS”

cantemus3

2009 Bulgaria – Premiul II și Premiul special la Concursul Internațional coral ”G.Dimitrov”

2010 Belgia – Premiul II la Festivalul European de Muzică pentru Tineret

2011 Slovenia – Premiul I, Medalie de Aur și Premii speciale la Festivalul Internațional Coral

2011 Moldova – Premiul Mare și Diplomă de excelență la Concursul Municipal al colectivelor corale de copii și tineret

2012 Bulgaria – Premiul II și Premiul special la Concursul Internațional Coral „Dimitrov”

2012 Polonia – Premiul I, Diplomă de Aur, Premiul special și Grand Prix la Festivalul Internațional de cântec coral

2013 Italia – 3 Medalii de Aur și 2 Medalii de Argint la Concursul Internațional Coral „Seghizzi”

2014 Moldova – Premiul Mare la Festivalul-Concurs Republican Coral „Corala 2014”

2014 Spania – Premiul III la Festivalul Internațional Coral Cantonigros

2014 Italia – la Festivalul Coral „Cori d’Europa

2014 Franța – la Festival Chant Choral International en Provence

2014 Moldova – Premiul I și Diploma de Aur la Concursul Internațional Coral „A ruginit frunza din vii”

2015 Elveția – Premiul II cu remarca „Excelent” la Concursul Internațional Coral Montreux

2015 România – Premiul I și Grand Prix la Concursul Internațional Coral „G.Musicescu”

2016 Spania – Premiul 1 la categoria Coruri omogene (muzică academică) și Premiul 3 la categoria muzică folclorică la Concursul Internațional de Interpretare Corală DE CANTONIGRÒS

Text de Tatiana Besliu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente