Schimbă Hollywoodul pentru catedră? Angelina Jolie va preda la prestigioasa Universitate Georgetown

maxresdefault
Foto: youtube.com

Încă din luna mai, Angelina Jolie a devenit profesoară la London School of Economics în cadrul programului de master „Femei, Pace şi Securitate”. Urmare a acestui fapt, Melanne Verveer, directoare a aceluiaşi program de master la Universitatea Georgetown (unde, printre alţii, au studiat Bill Clinton şi Bradley Cooper) şi-a exprimat intenţia de a se întâlni cu actriţa pentru a-i propune o colaborare. Şi lucrurile se pare că s-au concretizat. Conform site-ului „US Weekly”, în viitorul apropiat soţia lui Brad Pitt va preda şi la Georgetown, scrie Mediafax.

Melanne Verveer: „Am fost încântată s-o întâlnesc pe Angelina Jolie şi să discutăm despre cum am putea colabora pentru a aborda acelaşi program pe care-l derulează în Anglia şi de partea cealaltă a Atlanticului.”

Cariera didactică a Angelinei Jolie vine ca o urmare firească a faptului că ea este de ceva vreme Trimis Special al Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi. Dar, mai ales, actriţa a dovedit în timp, prin atitudinile şi poziţiile sale publice, că este o militantă dedicată în lupta pentru drepturile femeilor.

În ultimul timp, Angelina Jolie pare să se ţină cât mai departe de rumoarea şi de agitaţia de la Hollywood – nu cu mult timp în urmă, actriţa a refuzat un rol principal într-o nouă adaptare cinematografică a romanului „Crima din Orient Express”, chiar dacă acesta i-ar fi oferit posibilitatea să intre în pielea aceluiaşi personaj întruchipat cu ani în urmă de o actriţă legendară: Lauren Bacall.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente