Câștigătorii granturilor de 2 și 5 mii de franci elvețieni pentru diasporă. Cum acești bani vor fi cheltuiți

granturi1

Comisia de evaluare și selectare a proiectelor pentru Programul de granturi Diaspora Engagement Hub, format din mai multe subprograme, a selectat pentru finanțare, pe 23 august anul curent, patru dosare din cele 18 depuse de către reprezentanții diasporei în perioada 31 mai – 31 iulie 2016.

Astfel, în cadrul subprogramului Abilitarea Femeilor din Diasporă, Cristina Braghiș-Leahu din Spania și Silvia Zaharia din Italia vor primi câte 5.000 de franci elvețieni fiecare pentru realizarea proiectelor. Cristina va organiza o serie de cursuri de inteligență emoțională pentru femeile originare din Republica Moldova din Italia și Spania. Silvia Zaharia urmărește integrarea copiilor și tinerilor cu nevoi speciale în societate prin dezvoltarea abilităților acestora în antreprenoriat social și mobilizarea grupurilor de conaționali din diasporă în promovarea și vânzarea produselor confecționate de ei.

Un grant de 2.000 de franci elvețieni a fost obținut de Tamara Șchiopu din Marea Britanie, în cadrul subprogramului Reîntoarcerea Profesională a Diasporei, pentru elaborarea meniurilor alimentare și cost-eficiente pentru cinci centre sociale din raioanele Râșcani și Fălești.

În cadrul subprogramului Proiecte Inovatoare ale Diasporei a fost selectat condiționat un singur proiect câștigător. Autorul proiectului urmează să completeze dosarul cu informații solicitate de către membrii Comisiei de evaluare și selectare, după care va fi declarat oficial câștigător.

granturi2

Pentru subprogramul Centre Educaționale în Diasporă, implementat de Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) în parteneriat cu Ministerul Educației și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), misiunea în Moldova, Comisia de evaluare și selectare a decis să relanseze procedura de concurs, în conformitate cu solicitările formulate de delegații la Congresul VII al Diasporei. Prin urmare, reprezentanții diasporei vor fi implicați în evaluarea și selectarea ideilor de proiect, iar Nota de concept, cu lista documentelor anexate, criteriile de eligibilitate și de selectare vor fi reformulate.

Diaspora Engagement Hub este un program de granturi tematice, destinat cetățenilor originari din Republica Moldova aflați peste hotare, inclusiv asociațiilor din diasporă. Scopul programului este de a-i susține pe moldovenii din străinătate în implementarea ideilor lor și de a pune în valoare capitalul uman al diasporei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente