Ultimul bilanț al cutremurului din Italia: 267 de morți și aproximativ 400 de răniți

7
Foto: Remo Casilli / Reuters

Noul bilanţ al victimelor cutremurului din Italia a ajuns la 267 de morţi şi aproximativ 400 de răniţi, potrivit Serviciul italian al Protecţiei Civile, scrie Mediafax.

Centrul Italiei a fost afectat, pe 24 august, de trei cutremure de suprafaţă – cu magnitudini de 6,0, 5,4 şi 4,8 grade – urmate de sute de replici. Primul cutremur, de 6,0 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri.

Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri. Cele trei seisme au fost urmate de zeci de replici cu intensităţi între 2 şi 4 grade. Situaţiile cele mai grave sunt în comunele Amatrice, Accumoli şi Arquata del Tronto.

Cutremurul iniţial a fost simţit puternic în centrul şi în sudul Italiei, până la Napoli, o zonă cunoscută cu risc seismic. La Roma şi Napoli, mulţi locuitori şi-au părăsit casele câteva ore de teama replicilor seismice puternice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente