Traian Vasilcău, laureat al premiului național 2016, este acuzat că a plagiat poezia unei autoare din România

13939573_1816442041935032_4911643122467294103_n-530×298
Foto: Facebook/Traian Vasilcău

Cabinetul de miniștri a aprobat lista câştigătorilor Premiului Naţional din ediţia 2016. Printre aceștia se regăsește și Traian Vasilcău, pentru trilogia psalmodică „Regăsit în cer”, promovarea literaturii naţionale peste hotare și organizarea evenimentelor culturale de susţinere a tinerelor talente. Gheorghe Erizanu a dedicat o postare pe blogul său acestui fapt, susținând că poetul premiat a plagiat o lucrare a unei alte poete.

Versiunea lui Traian Vasilcău, publicată în revista Orizontul nr.4/1988

O FĂRÎMĂ DE BINE

Nu va mai umbla această iubire închisă în ea,

n-o să mai alerge şi n-o să colinde,

n-o să mai vină la tine

după îmbrăţişare şi merinde.

Şi nici în vis n-o să-ţi mai caute umărul,

n-o să se mai întoarcă spre tine

ca o fărîmă de bine

după o fărîmă de bine.

 

Versiunea Doinei Uricariu, volumul Ochiul atroce, publicată în 1985 la editura Eminescu din București:

O FĂRÎMĂ DE BINE

Nu va mai umbla această iubire închisă în ea,

n-o să mai alerge şi n-o să colinde,

n-o să mai vină la tine

după îmbrăţişare şi merinde.

Şi nici în vis n-o să-ţi mai caute umărul,

n-o să se mai întoarcă spre tine

ca o fărîmă de bine

după o fărîmă de bine.

Potrivit deciziei Guvernului, personalităţile nominalizate vor fi premiate cu câte 100 de mii de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente