În cadrul ședinței Guvernului de astăzi, 24 august curent, ministrul Culturii Monica Babuc a prezentat o informație privind desfășurarea evenimentelor din data de 27 august 2016. Astfel, cu ocazia sărbătorii celor 25 de ani de Independență a Republicii Moldova, în întreaga țară se vor desfășura multiple acțiuni culturale ce vin să consemneze această zi.
La Chișinău, evenimentul va începe la ora 08:30, cu depunere de flori la monumentul „Maica Îndurerată” și la monumentul lui „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
Începând cu ora 10:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va avea loc spectacolul de inaugurare a sărbătorii cu genericul „Suveranitatea”. Conducerea țării, semnatarii Declarației pentru Independența Republicii Moldova, precum și personalități notorii din Republica Moldova vor da tonul festivității, după care va urma un recital muzical cu evoluarea mai multor orchestre, formații artistice și artiști autohtoni. În spectacol vor fi prezente Orchestra Simfonică a Companiei Publice Teleradio-Moldova, Orchestra Simfonică a Operei Naționale „Maria Bieșu”, Capela Corală „Doina”, Orchestra model a Ministerului Afacerilor Interne, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Ansamblul folcloric „Opincuţa”, interpreții Cristofor Aldea Teodorovici, Cristina Scarlat, Pașa Parfeni, dar și alte colective artistice și interpreți autohtoni.
Un moment deosebit al evenimentului îl va constitui Parada militară, unde va fi etalată tehnica militară și vor participa militari din 12 țări, precum SUA, Ucraina, Romania, Polonia etc.
Sărbătoarea va continua cu spectacolul muzical-coregrafic „Hora neamului”, în cadrul căruia vor evolua mai multe colective artistice din țară, precum Orchestra de muzică populară „Fluieraș”, condusă de frații Ștefăneț și Orchestra fraților Advahov, precum și elevii Colegiului Național de Coregrafie. Tot în cadrul aceluiași spectacol, vor avea loc transmisiuni în direct din toate raioanele țării privind desfășurarea Zilei Independenței Republicii Moldova la cei 25 de ani.
Totodată, publicului și telespectatorilor prezenți la sărbătoare le va fi prezentat recitalul folcloric „Pentru, tine – țară…”, susținut de Nicolae Gribincea și „Plăieșii”, Maria Iliuț și „Crenguță de Iederă”, Mihai Ciobanu, dar și alți artiști notorii din țară, iar Parada portului popular, aflată la cea de-a IV-a ediție, va încununa această acțiune.
Un alt moment important al sărbătorii îl va constitui Parada fanfarelor, urmată decaleidoscopul folcloric „Trandafir de la Moldova”.
Piața Marii Adunări Naționale va găzdui în continuare un cinematograf în aer liber, unde va fi prezentat colajul documentar „Moldova Suverană” care va cuprinde secvențe video din 27 august 1989 – Prima Mare Adunare Națională care a lansat dezideratul Suveranității și Independenței, precum și video din 27 august 1991 – Marea Adunare Națională care a impus Parlamentului votarea nominală a Declarației de Independență a Republicii Moldova.
Spre seară, oaspeților sosiți la eveniment le va fi prezentat filmul „Gânduri PENTRU și DESPRE Țară”, care reprezintă o retrospectivă a evenimentelor culturale dedicate Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței Republicii Moldova” – anii 1991-2015.
Tot în ritm de sărbătoare, ceremonia va înainta cu spectacolul muzical-poetic „Legarea timpurilor”, cu evoluarea mai multor artiști autohtoni, printre aceștia numărându-se maestrul Mihai Munteanu, cavaler al „Ordinului Republicii”, Artist al Poporului și cântăreața de operă Lidia Șolomei, fiind acompaniați de către Orchestra Simfonică a Companiei Publice Teleradio-Moldova, sub bagheta maestrului Gheorghe Mustea, Artist al Poporului și Corul Național de Cameră, prim-dirijor Ilona Stepan, Artist Emerit.
Evenimentul dedicat sărbătoririi celor 25 de ani de Independenţă a țării noastre va culmina, la ora 22:00, cu un foc de artificii „Suveranitate”, urmat de un joc mare cu genericul „Moldovenii când se strâng…” și cu participarea formației „ZDOB și ZDUB” care va încheia șirul manifestărilor din acest an, dedicate Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței Republicii Moldova”.