Dosarul lui Ilan Şor a ajuns în instanţă! Ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste 5 miliarde de lei de la BEM

ilansor
Foto: sputnik.md

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a transmis în instanţa de judecată dosarul privind comiterea infracţiunii de escrocherie şi spălare de bani de către fostul şef al Băncii de Economii Ilan Şor.

Potrivit procurorilor, Şor este învinuit că, în perioada 04.11.2014-25.11.2014, ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste 5 miliarde de lei de la BEM pe care i-ar fi spălat prin intermediul a zeci de companii offshore, sumă confirmată şi de memorandumul KROLL, prezentat la solicitarea organului de urmărire penală.

În fapt, dobîndirea banilor de la Banca de Economii s-ar fi realizat prin oferirea de credite mai multor companii ce ar aparţine lui Ilan Şor, iar drept garanţie privind rambursarea mijloacelor financiare obţinute ar fi fost nişte contracte fictive, încheiate cu un şir de entităţi bancare din Federaţia Rusă. Potrivit rechizitoriului, inculpatul i-ar fi convins pe membrii Consiliului de administrare al Băncii de Economii să voteze pentru creditarea companiilor sale, tăinuind că el este proprietarul de facto al acestora. Fiind audiaţi de procurori, membrii Consiliului au recunoscut că au fost induşi în eroare de şeful lor, care le-ar fi dat asigurări că debitorii sunt agenţi economici serioşi, iar afacerea este profitabilă pentru bancă datorită dobînzilor mari pe care le vor primi după rambursarea creditelor.

Procurorii au mai obţinut probe prin care s-a demonstrat că inculpatul a urmărit deghizarea provenienţei ilicite a banilor, adică ascunderea faptului că mijloacele financiare au fost sustrase din Banca de Economii. Pentru aceasta, au fost efectuate o serie de transferuri de pe conturile unor companii offshore pe altele, fapt ce îşi găseşte confirmare şi în răspunsurile la comisiile rogatorii expediate de procurori peste hotare.

În depoziţiile sale, inculpatul a refuzat să recunoască implicarea în schema frauduloasă, menţionînd că ea a fost pusă la cale de fostul premier Vlad Filat, care I l-a prezentat pe omul de afaceri Veaceslav Platon, cu rugămintea de a-l ajuta ca prin aceste credite, dovedite ulterior frauduloase, să-şi rezolve problemele legate de stingerea unor datorii faţă de alte bănci din Republica Moldova. Procurorii consideră însă că inculpatul trebuie să răspundă penal în acest caz pentru spălare de bani şi escrocherie în proporţii deosebit de mari, infracţiuni care prevăd o pedeapsă de pînă la 15 ani.

Cauza va fi judecată de către Judecătoria Biucani.

Amintim că, peste 20 de dosare penale, ce vizează devalizarea BEM, Băncii Sociale şi Unibank, prin acordarea creditelor neperformante, au fost déjà transmise în instanţa de judecată. Pe banca acuzaţilor au ajuns Grigore Gacichevici şi foştii membri ai Consiliului de administrare BEM, dar şi alte persoane care au comis spălări de bani, trafic de influenţă şi corupere pasivă.

În prezent, în gestiunea CNA şi Procuraturii Anticorupţie mai rămîn cîteva cauze penale, între care investigaţia extinsă, precum şi o serie de dosare disjunse din cauzele de bază, care au ca esenţă delapidarea banilor din cele trei bănci.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente