Ușile Chișinăului pot fi mai mult decât frumoase, ele sunt purtătoare de amintiri, deci de istorie. Proiectului fotografic realizat de savechisinau.wordpress.com ne permite să descoperim istoria ușilor de pe strada Armenească.

Denumirea străzii vine de la locuitorii acestei ”regiuni”. Aici se afla reședința episcopului armenilor din Basarabia și Nahicevan și respectiv era locuită de comunitatea de armeni. Inițial a fost numită strada ”Armeanskaia”, între 1812 -1918 apoi str. Cetatea Albă, str. Mareșalul Pietro Badoglio (între 1941 și 1944) , din nou str. Armeanskaia și într-un final str. Armenească sau cum zicem de mult ori noi chișinăuienii – Armeană.

În perioada antebelică dar și interbelică a fost o străduță cu multe ateliere (de exemplu magazinul și atelierul Ford, a cărei inscripție o mai găsim și astăzi, ), magazine și cafenele. Astăzi e o stradă cu multe contraste, mă uimește că doar pe Armenească poți găsi haosul, nebuneala și dezorganizarea din zona pieții dar și calmitatea pe care o găsim mai la deal de intersecția cu str. Ștefan cel Mare.

Din păcate, aici autoarea a găsit cele mai puține uși vechi dar unele din ele unice și mai deosebite decât cele văzute până acum.

str. Armenească 9

str. Armenească 9

str. Armenească 17

str. Armenească 17

str. Armenească 24

str. Armenească 24

str. Armenească 24

str. Armenească 24

str. Armenească 24

str. Armenească 24

str. Armenească 25

str. Armenească 25

str. Armenească 96

str. Armenească 96

str. Armenească 96

str. Armenească 96

str. Armenească 96

str. Armenească 96