(foto) Stații pictate, casă de ambalare a fructelor, iluminarea localității – proiecte de bune practici, la Ialoveni

1

Prima Casă de ambalare și sortare a fructelor și legumelor din Moldova, stații pictate, instituții de învățământ eficiente energetic și o localitate iluminată sunt doar câteva din bunele practici ale administrației locale din raionul Ialoveni, identificate de experții de la IDIS „Viitorul”, în prima zi de august.

Orașul Ialoveni a devenit mai colorat după ce stațiile de călători au fost pictate cu motive tradiționale. Picturile au fost realizate de un grup de studenţi de la Universitatea Tehnică, dar şi de voluntari, elevi de la Şcoala de arte din oraşul Ialoveni. Printre cele mai colorate picturi se numără și operele tânărului artist, Mihai Ungureanu, care studiază la Academia de Arte din Veneția.

Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"

De la începutul lunii august, când a demarat proiectul, până la Hramul orașul Ialoveni din 27 octombrie 2015, au fost curățite, amenajate cu coșuri de gunoi și panouri informative, vopsite și pictate 35 de stații. Prin aceste activități, orașul Ialoveni a reconfirmat că voluntarii sunt o forță considerabilă pentru a depăși multe probleme din comunitate, astfel că, după finalizarea activității, în oraș a fost creat Consiliul Local al Tinerilor.

Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"

Proiectul este finanţat de către Primăria oraşului Ialoveni, care a alocat 30 mii de lei. „Lecțiile învățate se referă la atragerea cetățenilor în soluționarea problemelor  orașului Ialoveni, ridicarea prestigiului muncii voluntarilor în folosul comunității, amenajarea cu eforturi comune ale primăriei și voluntarilor a locurilor publice din oraș. Primăria trebuie să fie un nucleu pentru mobilizarea comunității și atunci se reușesc mai multe inițiative frumoase, chiar și în condițiile unui buget limitat”, a declarat Sergiu Armașu, primarul orașului Ialoveni. Ideea de amenajare a stațiilor de călători a fost preluată și de alte localități din raionul Ialoveni – Costești, Sociteni, Puhoi și Malcoci.

Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"

Un proiect remarcabil, de această dată, unul de parteneriat public-privat, întâlnim și în satul Costești. În această localitate activează prima Casă de sortare și ambalare a fructelor și legumelor din Republica Moldova. Casa de ambalare are suprafața de 2 880 de metri pătrați cu capacitatea de păstrare simultană a 1 500 de tone de producție. Edificiul unde lucrează 40 de angajați permanenți, include zece camere frigorifice de 110 tone și patru camere de 70 de tone. Aici funcționează și două linii de ambalare a strugurilor, cu capacitatea de șase tone pe oră. Proiectul a fost iniţiat în urmă cu trei ani, după ce un grup de producători din satul Costești, reveniţi din Italia, au înţeles că doar asociindu-se vor putea obţine producţie competitivă pe piaţa europeană. Astfel, a fost creată Asociația producătorilor și exportatorilor de struguri de masă care cooperează cu FructBioImpex, gestionarul Casei de ambalare.
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
„Toți cunoaștem, am fost și am văzut cum producția stă pe tejghea în UE, dar noi nu mai putem să ducem producție agricolă pe piața europeană în lăzi sau saci. Și din acest considerent, Casa de ambalare este un proiect foarte important și de perspectivă pentru regiunea Centru, pentru ca strugurii și nu doar, să fie ambalați și exportați pe piețele din afară conform standardelor europene”, este de părere Natalia Petrea, primarul satului Costești.

Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"

Investiția totală pentru construcția Casei de ambalare a fost de 27 milioane lei oferiți din Fondul național pentru dezvoltare regională și Asociația producătorilor de struguri de masă.

Pe străzile centrale din satul Malcoci s-a făcut lumină după ce aici au fost instalate 17 corpuri de iluminat. Acestea au fost instalate pe o porțiune de doi km, unde locuiesc aproape 700 de cetățeni. Iluminarea stradală a fost realizată cu suportul primăriei, care a alocat 15 mii lei. De serviciul de evacuare a deșeurilor beneficiază însă toți locuitorii satului. O dată la două săptămâni, o autospecială colectează gunoiul menajer din curțile gospodarilor, în schimbul a 30 de lei achitați lunar.

Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"

Totodată, pentru a preveni alunecările de teren și eroziunea a șase ha de teren, administrația locală din satul Malcoci a decis să planteze puieți de salcâm, care, după spusele primarului Serghei Puiu, vor deveni surse de încălzire pentru locuitori. Pentru aceasta, primăria a cheltuit 1500 lei pentru amenajarea teritoriului, puieții de salcâm au fost oferiți de Ocolul Silvic de la Strășeni, iar cei mai harnici gospodari au plantat puieții. “Practica dată este deosebită prin faptul că la implementarea ei au participat atât administrația publică locală, cât și locuitorii sat, evitându-se astfel un dezastru ecologic care putea sa afecteze mai multe gospodării”, a spus primarul din Malcoci.

O altă localitate model din raionul Ialoveni este și comuna Ruseștii Noi. În anul 2015 au fost realizate mai multe proiecte comunitare, printre care amenajarea grădiniței, lucrări de conservare a energiei la liceu, crearea Centrului comunitar sau construcția unui pod peste râul Botna. Proiectul cu care se mândrește cel mai mult primarul comunei este Centrul comunitar, care a fost creată la inițiativa oamenilor în etate din localitate. Astfel, cu suportul PNUD Moldova, în viitoarea clădire a muzeului satului a fost creată o încăpere destinată Centrului comunitar pentru oamenii în etate. Aici, oamenii în etate, alături de voluntari, vor învăța să utilizeze calculatorul, vor sărbători diferite evenimente din viața lor și soluționa împreună problemele locale. „Oamenii în etate sunt ascultați, luați în seamă și se implică în treburile comunității, vin cu sfaturi și noi îi ascultăm”, zice Pavel Codreanu, primarul comunei.

Tot la inițiativa locuitorilor din comuna Ruseștii Noi a fost reabilitat o porțiune de drum de 1 km și construit un pod ce îi aduce pe cei 300 de locuitori din partea de vest a satului mai aproape terenurile lor agricole. Ca rezultat, distanța s-a redus de la 7,5 km la 1 km pentru deplasarea spre loturile agricole, pășuni și gunoiște.

Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"

La fel în comuna Ruseștii Noi, 280 de elevi din clasele primare vor merge de la 1 septembrie la un liceu eficient energetic. Cu suportul Fondului pentru Eficiență Energetică, a Consiliului raional Ialoveni și a bugetului local, au fost termoizolați pereții exteriori, schimbate 33 de ferestre și trei uși. Proiectul, în sumă de 487 mii lei, asigură o economie la căldură de 30% anual și o imagine estetică mai atractivă pentru instituția de învățământ. Condiții mai bune de activitate vor avea și copiii de la grădinița „Albinuța”. în această instituție, care va fi deschisă după renovare și extindere, la 1 noiembrie 2017, au fost termoizolați pereții exteriori, amenajat terenul de joacă, construit gardul și pavilioane de vară. Lucrările au costat 446 mii lei, bani acoperiți de Guvernul României și bugetul local.

Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"

Orașul Ialoveni și satele Costești, Malcoci și Ruseștii Noi fac parte din cele 30 de localități din Republica Moldova selectate pentru a fi vizitate de echipa Programului Bunelor Practici în vara anului 2016.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” și implementat de către IDIS “Viitorul”, având scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Photo Credit: Facebook/ IDIS "Viitorul"
Photo Credit: Facebook/ IDIS „Viitorul”
Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente