(foto, studiu) Pleci în vacanță? Care sunt cele mai sigure destinații turistice de atacurile teroriste

1
Foto: Instagram/ aligeorgiana07

Marea Britanie, Turcia, Belgia, Franța, Rusia și Spania, acestea sunt cele mai periculoase destinații de vacanță cu un risc maxim de atentate teroriste. De cealaltă parte a monedei cele mai sigure destinații turistice la acest capitol sunt: Moldova, Andora, Armenia, Cehia, Estonia, Ungaria, Islanda, Slovenia, Polonia, Malta și nu numai, scrie ZF.RO.

Spania este un astfel de exemplu, până nu de mult una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor din întreaga lume, iar acum, statul din peninsula Iberică este pe lista ţărilor cu un nivel al activităţii teroriste ridicat. Autorităţile spaniole îi sfătuiesc pe turiştii care vor să viziteze Peninsula Iberică să fie vigilenţi şi să urmărească instrucţiunile autorităţilor locale în caz că vor să aleagă această ţară ca următoarea destinaţie turistică.

Şi Franţa este pe lista ţărilor cu un pericol iminent pentru turiştii care aleg să călătorească aici, mai ales după ce de mai bine de un an Parisul şi alte oraşe au fost ţinta teroriştilor. Intervenţia guvernului de la Paris asupra Statului Islamic în urma atacurilor revendicate de organizaţia teroristă a dus la creşterea ameninţărilor asupra Franţei, iar autorităţile franceze le recomandă cetăţenilor şi turiştilor să fie atenţi la orice li s-ar părea suspect în locurile publice, scrie express.co.uk. Lista ţărilor nesigure este completată de Marea Britanie, Belgia şi Rusia, la rândul lor economii de top pe bătrânul continent.

Photo Credit: express.co.uk
Photo Credit: express.co.uk
Photo Credit: express.co.uk
Photo Credit: express.co.uk

De pe lista ţărilor nesigure nu putea să lipsească Turcia, această ţară fiind marcată de ameninţările şi atacurile teroriste, de luptele interne dintre turci şi kurzi, dar şi de cel mai recent eveniment major, lovitura de stat eşuată de la Ankara.

În acest context, unde mai pot călătorii turiştii fără să îşi facă probleme? Un nivel mai scăzut al ameninţării teroriste este în Grecia, una dintre cele mai populare destinaţii estivale din Europa. Totuşi, autorităţile de la Atena îi sfătuiesc pe turişti să fie atenţi în apropierea instituţiilor şi a centrelor comerciale frecventate de turişti, acolo unde au fost ultimele atacuri în 2013 şi 2014. Cipru, Italia şi Suedia au fost plasate tot în rândul ţărilor cu un risc crescut de atacuri, iar în Portugalia, Belarus, Irlanda şi Monaco s-a înregistrat un nivel mic de activitate teroristă, însă locuitorii şi turiştii trebuie să fie prevăzători.

Moldova este inclusă în lista celor mai sigure state europene în care turiştii îşi pot petrece vacanţa fără stresul unui posibil atac terorist. În aceeași listă se regăsesc și țări precum sunt Elveţia, Cehia, Islanda sau Letonia, locuri unde pot găsit obiective istorice demne de vizitat, castele medievale şi alte surprize oferite de aceste locuri.

Activitatea teroristă a crescut cu 80% în 2014 faţă de anul precedent, fiind cea mai mare creştere înregistrată în ultimii ani. Comparativ cu anul 2013, când au fost înregistrate peste 18.000 de persoane ucise de terorişti în întreaga lume, în 2014 atacatorii au cauzat moartea a peste 32.ooo de persoane, potrivit Indexului Global de Terorism, realizat de Institutul pentru Economie şi Pace.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente