(foto) Sfaturi practice despre cum să reușești te angajezi în București fiind încă student

1
Foto: gorobic.com

Care este cea mai bună investiție pentru un student la masterat? Când ar trebui să începi să lucrezi și pentru ce fel de job ar trebui să optezi, unul care te dezvoltă, sau unul care îți aduce bani? Care este locul atitudinii în viitoarea ta activitate și cum poți să găsești cele mai multe posibilități pentru un student în România? Despre acest aspecte află mai jos și vei primi sfaturi utile deja verificate de la masteranda de la București Rima Grinco într-un articol publicat pe gorobic.com.

Care este cea mai bună investiție pe care o poți face atâta timp cât ești student?

A fi student nu înseamnă să frecventezi doar cursurile de la facultate. Pe lânga asta este important să investești în tine pe parcursul întregii perioade de studenție. Fii flexibil și deschis la schimbările care intervin. Așteptările tale despre România ar putea să nu coincidă cu realitatea. E bine să fii tolerant și usor adaptabil.

Implicarea într-un ONG, în activități extracurriculare sau participarea la proiecte de carieră: conferințe, târguri de joburi sau evenimente pentru studenți, se numără printre sugestiile de primă importanță.

În primul rând, interacționează și petrece mai mult timp cu localnicii și apoi fă-ți prieteni în diasporă. Alege oamenii cu care petreci timpul și îți devin prieteni. Alege să fii înconjurat de persoane puternice, motivate, alege-i pe cei care au un efect benefic pentru dezvoltarea ta persoanală.

Cursuri universitare + Networking + Experiență practică = Combinaţia perfectă pentru tine

Târguri și Hub-uri, a must do!

În București și în toată România se organizează o gamă largă de târguri de job-uri, conferințe și workshop-uri, proiecte pentru dezvoltare personală și profesională, iar în majoritatea cazurilor, accesul la aceste evenimente este gratuit. Printre acestea se numără: Consulting Days, Târg de Joburi, Angajatori de TOP, Zilele Carierei, Top Talents România, Târgul Virtual pentru Absolvenți, Târgul de Cariere ș.a.

Site-uri utile unde se solicită și se oferă job-uri vacante: hipo.ro, bestjobs.ro, smartdreamers.ro, ejobs.ro, myjob.ro, ofertelocuridemunca.ro, dreamjobs.ro etc.

Photo Credit: gorobic.com

În București există o mulțime de spații de co-working, așa numitele Hub-uri, care oferă spațiu pentru lucru, deci îți poți închiria un “birou”. Acestea reprezintă un open space. Aici ajungi să lucrezi alături de alţi freelanceri sau antreprenori care lucrează la proiectele lor, respectiv îţi poţi găsi parteneri sau clienți pentru ideea ta de afacere.

Tot la aceste Hub-uri sau anticafe-uri se organizează frecvent seminare, traininguri și workshopuri. Îți sugerez să le dai follow pe facebook: Connect Hub, Impact Hub, Tech Hub, Youth Hub, Seneca Anticafe, HUB Café Floreasca, Pura Vida Hub etc.

Atitudinea este totul

Pe lânga pregătirea din facultate și experienţa profesională, un element important în procesul de angajare este să știi să-ți vinzi potenţialul. Astfel, pentru cei care nu reușesc să iasă în evidenţă în procesul de angajare, vestea bună este că această abilitate poate fi dobândită.

Succesul unui interviu de angajare este determinat nu numai de pregătirea ta profesională dar și de prezenţa și personalitatea ta. Angajatorii urmăresc, în general, tineri care dau dovadă de seriozitate, perseverență, integritate și profesionalism, au abilități foarte bune de comunicare, cunoștințe de PC și un nivel avansat de limba engleză. Ideea este să-ți prezinți experienţele anterioare pentru a demonstra și a pune accentul pe competențe, rezultate, însușiri și calități obținute. Enumeră câteva avantaje pe care le poți oferi companiei, garantează-ți plusul de valoare pe care urmează să-l aduci în firmă.

Companiile oferă mai multe posibilități pentru tineri

Numărul job-urilor entry-level în România și în special în București a crescut. Partea bună este că tot mai multe companii sunt dispuse să recruteze candidați aflați la început de carieră, cu experiența de lucru redusă, dar care își doresc să învețe și să rămână alături de echipa companiei. Beneficiul recrutării unor candidați proaspăt absolvenți este formarea lor conform politicii organizaționale și al mediului de lucru.

Dacă nu reușești să-ți găsești din prima un loc de muncă după specialitate, ca alternativă, domeniul BPO (Business Process Outsourcing) nu necesită studii de specialitate. Principalul criteriu de selecție fiind cunoașterea limbilor straine. În general, companiile din BPO caută studenți sau tineri absolvenți care cunosc limba engleză la nivel avansat și, de obicei, înca o limbă străina. Tinerii angajați au absolvit fie o facultate cu profil economic, tehnic sau administrativ, iar studiile devin relevante doar în cadrul unor poziții specializate.

Exemplu de angajatori din domeniul BPO în București: Accenture, Genpact, , HP, Stefanini, CGS – Computer Generated Solutions, OMV Global Solutions, Wipro, WNS, TMF Oracle, BAT SCC/ BASSE, P&G Procurement Center, Huawei Technologies, etc.

Photo Credit: gorobic.com
Photo Credit: gorobic.com

Job-uri part time

Slujba în regim part-time sau cu jumătate de normă, reprezintă de obicei posturi sezoniere, sau joburile unde petreci câteva ore pe zi. Astfel, se angajează studenți pe perioada verii pentru activitate de promovare și distribuție, se oferă program part-time pentru vânzător-consultant în magazinele cu haine, diverse activități de inventariere, funcții de promoter sau customer support, recepționist, barista, vânzarea produselor sau serviciilor oferite de companii, operator calculator sau moderator site, etc. Legea din România permite munca part-time pe baza permisului de ședere, în caz că nu ai cetățenie.
De asemenea, poți opta pentru a oferi meditații de limba engleză sau rusă, nu toți îți vor cere experiență vastă sau diplomă de competență lingvistică.

Te sfătuiesc să nu rămâi blocat prea mult timp pe aceste tipuri de job, înveți la o facultate care îți oferă un plus de valoare, deci ești obligat să avansezi.

Ai carte, ai parte

Din ce în ce mai mulți angajatori caută candidați care susțin dorința de a lucra în domeniul ales în facultate. Cunostințele practice sunt în continuare foarte importante, dar pentru a construi o carieră de succes, sunt necesare și cunostințe teoretice solide. Nu subestima valoarea studiilor ca punct de pornire și ascensiune în cariera ta ulterioară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente