Femeile însărcinate ar putea beneficia de 16 ore lunar, plătite din timpul de muncă, pentru investigații la doctor

13696717_572234316316896_1992838635_n

Liliana Palihovici, Vicepreședinta Parlamentului RM a înregistrat în Parlament o nouă inițiativă legislativă în susținerea femeilor gravide. Deputata pledează pentru armonizarea cadrului legislativ în domeniul muncii, prin introducerea dreptului femeilor gravide la timp liber plătit din orele de muncă, în limita unui număr maxim de 16 ore lunar pentru efectuarea consultațiilor și examenelor prenatale în perioada de la stabilirea sarcinii și până la începutul concediului de maternitate.

Vești bune pentru viitoarele mămici. Ar putea beneficia de 16 ore lunar, plătite din timpul de muncă, pentru investigații la doctor

În statele Uniunii Europene de acest drept beneficiază femeile gravide din România și Marea Britanie. Tot acolo, se optează pentru dreptul tatălui de a însoți soția/partenera la minim 2 controale medicale în timpul sarcinii cu oferirea de timp plătit de angajator.

Conform inițiativei, de acest drept va putea beneficia orice angajată gravidă care și-a înștiințat angajatorul cu privire la starea ei și care trebuie să se prezinte la controale medicale sau investigații ce nu pot avea loc decât în timpul programului de lucru. De asemenea, investigațiile medicale în timpul programului de lucru vor fi efectuate doar în cazul când există confirmarea în scris a medicului de familie sau a medicului specialist.

Specialiștii din domeniul sănătății atenționează că fiecare a treia gravidă dezvoltă complicații care afectează direct copilul. Acest lucru se întâmplă, preponderent, din cauza sănătății precare a femeilor gravide și a nerespectării graficului pentru investigații medicale. Mai mult ca atât, statisticile la nivel mondial arată că zilnic 800 de femei mor din cauza complicațiilor în timpul sarcinii.

Menționăm că Codul Muncii al Republicii Moldova nu conține reglementări referitoare la dreptul la timp liber pentru efectuarea consultațiilor și examenelor prenatale pe durata programului normal de lucru.

Proiectul urmează a fi avizat în comisiile parlamentare, iar ulterior propus plenului Parlamentului pentru aprobare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente