ADMITERE 2016: Unde sunt scoase la concurs cele mai multe locuri la buget

1-gata-admiterea-la-liceu-s-a-facut-repartizareanbsp-lista-liceenilor-dupa-medii-1140×764

La 25 iulie curent în 30 de instituții de învățământ superior din republică (19 publice si 11 private) se va da startul admiterii la studii superioare de licență și master. Ministerul Educației a publicat pe site-ul instituției lista cu cele mai multe locuri distribuite în învățământul superior pe domenii de formare profesională. Astfel, cele mai multe locuri la studiile fără taxă sunt la Pedagogie, Ingineria, Medicina și Economie.

Pentru Ciclul I cele mai multe locuri cu finanțare bugetară au fost aprobate la domeniile de formare profesională:

1. Științe ale Educației 1631 (în 2015- 1658 de locuri) la 21 de specialități;
2. Inginerie și activități inginerești 922 (în 2015- 938 de locuri) la 31 de specialităț);
3. Medicină 435 ( în 2015 – 435 de locuri) la 3 specialități);
4. Științe exacte 350 ( în 2015 – 345 de locuri) la 8 specialități;
5. Științe economice 310 ( în 2015 – 324 locuri ) la 13 specialități;
6. Arhitectură și construcții 269 ( în 2015 – 270 de locuri) la 13 specialități;
7. Arte 248 de locuri( în 2015 – 245) la 17 specialități;
8. Științe umanistice 237 (în 2015 -227 de locuri) la 10 specialități;
9. Tehnologii de fabricare și prelucrare 245 de locuri ( în 2015- 225 de locuri) la 7 specialități;
10. Științe agricole 215 de locuri ( în 2015 – 225 de locuri) la 8 specialități;
11. Drept 130 de locuri (în 2015 – 180 de locuri) la 2 specialități.

Pentru Ciclul II, studii superioare de master cele mai multe locuri cu finanțare bugetară au fost aprobate la domeniile generale de studiu:

1. Științe ale Educației 923 de locuri (în 2015 – 883 de locuri);
2. Inginerie și activități inginerești 404 (în 2015 -404 de locuri);
3. Științe economice 360 de locuri (în anul 2015 -365);
4. Științe umanistice 290 de locuri ( în 2015- 295 de locuri);
5. Drept 260 de locuri ( în 2015 -260 de locuri);
6. Arhitectură și construcții 163 de locuri ( în 2015 -163 locuri);
7. Științe exacte 145 ( în 2015-150 de locuri);
8. Științe politice 150 de locuri ( în 2015- 150 locuri).

Atenție! Începând cu anul 2014, locurile cu finanțare bugetară, cu excepția celor destinate copiilor orfani și a persoanelor cu grad de dizabilitate severă sau accentuată, se scot la concurs în fiecare an, după sesiunea de vară.

Concursul de admitere se va desfășura începând cu 25 iulie 2016 și conform etapelor, după cum urmează:

25 iulie – 01 august 2016 – depunerea cererilor de participare la concursul de admitere;
desfășurarea probelor de aptitudini – la decizia instituției de învățământ;
până la 04 august 2016 – anunțarea rezultatelor intermediare;
până la 08 august 2016 – depunerea documentelor în original la instituția aleasă;
până la 11 august 2016 – anunțarea rezultatelor finale;

Circa 70% din candidații la admiterea în învățământul superior, care vor fi înmatriculați vor beneficia de burse. De la 01 ianuarie 2014 a fost stabilit următorul cuantum de burse de studii:â

Categoria I – 720 lei;
categoria II – 610 lei;
categoria III – 560 lei,
pentru ciclul II, studii superioare de master – 790 lei.

Taguri: #ADMITERE 2016
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente