Cine sunt cei 13 jurnaliști care vor cânta LIVE în proiectul „Voice of Journalism 2016”

collage

13 jurnaliști de la diverse instituții media din Moldova s-au înscris în competiția muzicală „Voice of Journalism”. Concursul, care este organizat pentru a doua oară, se va desfășura la dat de 3 iulie, în incinta unui hotel din Chișinău.

În acest an, marele premiu este o vacanță în Bulgaria pentru șapte zile la un hotel de patru stele, oferită de Agenția de Turism „Galas Tur”. Jurnalistul care se va clasa pe locul 2 va obține două nopți de cazare la un hotel de patru stele din Iași, precum și un site personal de prezentare oferit de agenția Travel Management & Events „Alin Pătru”, iar concurentul ce se va plasa pe locul 3 se va alege cu un curs gratuit de Marketing oferit de „Angry Business”.

De aproape trei săptămâni cei 13 jurnaliști muncesc asupra pieselor pe care le vor interpreta la concert și au parte de repetiții în studioul Enter-Studio Moldova. Aceștia sunt ghidați în acest sens de către interpretul și compozitorul Marcel Roșca. În seara concertului, trupa de dans „Black & White” va asigura un show excepțional atât la deschidere, cât și pe tot parcursul evenimentului.

„Este un eveniment de suflet și mă bucur enorm că și în acest an jurnaliștii au avut curaj și au acceptat să urce pe scenă și să cânte. Nu este deloc ușor să te autodepășești și să muncești într-un studio muzical asupra unei piese. Îi admir pe cei 13 jurnaliști și îmi doresc să trăiască acest moment la maxim. Pentru mine fiecare dintre ei este deja un învingător… și-au învins fricile și sunt gata să demonstreze tuturor că au calități muzicale”, spune organizatoarea evenimentului, Victoria Ungureanu.

 

01

Organizatorii lansează în premieră și categoria bloggerilor. Iată care sunt participanții care vor lupta în acest an pentru trofeul „Voice of Journalism”:

1. Cristina Ungureanu – prezentatoare TV la Canal 2
2. Diana Laptedulce – reporter TNT
3. Alina Dabija – animatoare radio
4. Dika Cheptine – bloggeriță
5. Ion Condrea – reporter Moldova 1, emisiunea „Emisiunea Abrazi”
6. Valentina Cociorva – redactor-șef site-ul NOI.md
7. Ana Gurdiș – coordonatoare a emisiunii ABRAZIV la Moldova 1 și jurnalistă la Centrul Media pentru Tineri
8. Tatiana Stratenco – coordonatoare Radio România Chișinău
9. Rodica Vilcu – producător-moderator emisiunea „Dialog Social”, Moldova 1
10. Cristina Gavrilenco – reporter politic, Moldova 1
11. Adriana Vasilcov – reporter „Paparazzi”, Jurnal TV
12. Elena Popescu – redactor-prezentator știri la Radio Moldova Tineret
13. Maria-Mihaela Frimu – prezentatoare la Radio Moldova Tineret

Intrarea la eveniment este în bază de invitație. Doritorii care își doresc să ajungă la concert sunt îndemnați să asculte KISS FM Chișinău și să câștige bilete gratuite. Curioșii vor putea urmări LIVE show-ul muzical jurnalistic pe 3 iulie, cu începere de la ora 21:00, pe site-ul www.privesc.eu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente