(foto, video) Svetlana Sîrghi: „Sunt un om fericit, deoarece hobby-ul meu este munca mea”

poza-cu-logo-1

„Vistline”, cel mai renumit brand local de paltoane, este afacerea de familie a Svetlanei și a lui Vadim Sîrghi. Svetlana reprezintă întruchiparea feminității și a creativității, iar Vadim este strateg, manager și inovator. Cei doi sunt împreună de 25 de ani, 20 dintre care i-au dedicat drumului anevoios spre afacerea proprie.

Svetlana ne-a povestit cât este de bine că uneori visele nu devin realitate, de ce ar trebui să ne ascultăm părinții și cum de la un singur palton a început întreaga afacere.

Am crescut într-un sat pitoresc cu numele Svetlîi („luminos”), în apropiere de Comrat, într-o familie de profesori. În copilărie visam să devin pilot militar, apoi investigator. Dar tatăl meu m-a îndreptat ușor într-o direcție mai practică. „O croitoreasă va avea mereu de lucru. Chiar și în cele mai dificile vremuri, femeile găsesc mijloace pentru a se îmbrăca bine”, spunea el. Și după clasa a 8-a am mers la Colegiul Tehnic, specialitatea de tehnolog în confecții.”

 

poza-cu-logo-2 (2)

 

Astfel, la vârsta de 14 ani, Svetlana a ajuns la Chișinău. Viața independentă în cămin, materiile dificile… și după șase luni Svetlana era gata să renunțe la colegiu și să se întoarcă la școală. Tatăl înțelept i-a spus atunci: „Ai luat o decizie, a fost alegerea ta. E greșit să sari așa prin viață. Ai ales o cale pe care trebuie s-o urmezi.” Și Svetlana a continuat, până a absolvit colegiul cu succes. A fost admisă la Universitatea Tehnică, la facultatea de Construcții, cu intenția de a se transfera mai târziu la Kiev (pe atunci la Chișinău nu exista facultatea de industrie ușoară). Însă la „Construcții” și-a cunoscut viitorul soț, pe Vadim.

 

poza-cu-logo-4 (1)

 

Era un moment de cotitură, anul 1991, când sistemul se ruina, nu mai exista distribuția locurilor de muncă, iar proaspeții căsătoriți Vadim și Svetlana – constructori calificați, au fost nevoiți să-și construiască o viață pe cont propriu.

În subsolul blocului nostru funcționa o cooperativă de croitorie. Acolo am început să cos, dar în scurt timp mi-am dat seama că vreau să lucrez independent. Inspirată de ideea că pot face tot ce-mi doresc, am cumpărat un balot de țesătură și am cusut tot ce mi se părea că este frumos, inclusiv o rochie cu trenă și o jachetă cu trandafiri. Erau niște piese „nepurtabile”, dar mi se părea că sunt necesare tuturor.”

 

poza-cu-logo-6 (2)

 

Au urmat apoi ani de muncă la comandă. Vadim se ocupa de croieli, iar Svetlana cosea. Însă adevărata afacere a început cu un palton.

După modele din revista „Burda” am cusut un palton pentru o prietenă, iar al doilea exemplar, exact la fel, l-am dat la piață. Acesta s-a vândut imediat, iar vânzătorii au început să ceară același model, în diferite mărimi și culori. Așa am început să coasem îmbrăcăminte de exterior. Banii câștigați ne-au oferit oportunitatea de a experimenta. În anul 1999 am îmbrăcat toată Moldova în in. O cerere copleșitoare pentru hainele de in ne-a permis să deschidem propriile magazine în toate centrele comerciale din Chișinău. Se întâmpla la sfârșitul anilor ’90. Iar în 2002 am creat brandul „Vistline”. Pentru noi numele companiei semnifică „linia norocului” sau „avantaj competitiv”.”

 

poza-cu-logo-7 (1)

 

În ultimii 14 ani, „Vistline” merge pe propriul drum, creând paltoane și pardesiuri care rămân actuale și confortabile timp de mai multe sezoane. Îmbrăcămintea „Vistline” nu este neapărat ultramodernă, în schimb este versatilă și ușor de purtat, iar la crearea acesteia se pune un accent deosebit pe calitate.

În prezent importăm țesături naturale din Turcia și Italia. În activitatea de producție sunt implicate 28 de persoane, iar cel mai important pentru noi este colectivul. Deciziile nu sunt luate de către management, ci doar în mod colectiv. Noi îl numim „consiliu artistic” și este format din designerul de modă, designer, croitoreasă și vânzător, pentru că cine poate cunoaște mai bine cererea decât vânzătorul? De unul singur nu le poți face pe toate, este important să-ți formezi o echipă de aliați, o echipă de care noi avem mare noroc.

 

poza-cu-logo-10

 

Acum un an, clientul principal al „Vistline” era doamna de peste 30 de ani, iar în sezonul trecut au apărut și modele pentru tineret. În gama „Vistline” se regăsesc nu doar modele clasice, ci și modernele jachete „cocon”, hanorace și paltoane duffle-coat.

„Sunt un om fericit, pentru că hobby-ul meu este munca mea. Îmi face o plăcere deosebită atunci când reușesc să ghicesc modelul care va plăcea cumpărătorului. În visele mele cele mai ambițioase o văd pe fiecare a doua femeie din Moldova purtând haine create de noi.”

 

poza-cu-logo-3 (1)

Ce trebuie să știți despre Svetlana Sîrghi:

1. Tatăl ei a jucat un rol important în alegerea carierei.
2. Svetlana și soțul său Vadim sunt de 25 de ani împreună.
3. În anul 2002 ei au creat brandul de paltoane „Vistline”.
4. Afacerea a început de la un model de palton care s-a bucurat de succes.
5. Unul dintre brandurile locale pe care le preferă este „Georgette”.
6. Culoarea ei preferată este galbenul. O haină de această culoare este prezentă în fiecare colecție.
7. Modelul cel mai de succes al „Vistline” s-a regăsit în colecții timp de 7 ani.
8. Echipa „Vistline” este formată din 28 de angajați.
9. În 2016 în colecție au apărut paltoane cu motive naționale.
10. „Vistline” produce și o linie dedicată tinerilor.

 

 

Acest articol a fost realizat în cadrul Proiectului de Competitivitate al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Proiectul susține eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare-cheie: sectorul vitivinicol și turism, industria ușoară (în special îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii) și sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor. Această asistență este posibilă datorită suportului generos al poporului American, prin intermediul USAID, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova.

 

Cover negru Vistline

Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente