Care sunt 12 cele mai descărcate cărți electronice gratis în bibliotecile publice mobile de la USM

1
Foto: bestseller.md

La 19 mai 2016 a fost lansată la Chișinău prima bibliotecă publică mobilă în fața Universității de Stat din Moldova, proiect inițiat de Unite în parteneriat cu Bestseller. Pe parcursul unei luni, iubitorii de literatură au descărcat în telefoanele mobile și tablete peste trei mii de cărți. Ce cărți s-au bucurat de un succes mai mare, aflați în clasamentul de mai jos, realizat de Bestseller.

12. Laleaua Neagră [eBook] de Alexandre Dumas

Photo Credit: bestseller.md

Autor de romane istorice de aventuri, Alexandre Dumas ne poartă prin intermediul romanului Laleaua neagra în Olanda secolului al XVII-lea, astfel ca preț de câteva ore avem ocazia să părăsim lumea agitată în care trăim, pentru a intra într-o lume în care „a disprețui florile înseamna a jigni pe Dumnezeu”, iar „cu cât o floare e mai frumoasă, cu atât, disprețuind-o, jignești mai mult pe Dumnezeu.”

Mult râvnita floare, obiectul unui premiu de o sută de mii de florini oferiți celui ce o creează, dă naștere unui lanț de evenimente, al cărui principal protagonist este Cornelius van Baerle. Acuzat pe nedrept de trădare, el este închis pe viața, aceasta sentință reprezentând și curmarea unicului său vis: descoperirea marii Lalele Negre, considerată în Olanda acelor timpuri, cea de-a opta minune a lumii. În închisoare o cunoaște însă pe Roza, frumoasa „frizonă cu ochi albaștri”, fiica temnicerului Gryphus. Dacă până atunci singura stăpână a inimii lui Cornelius fusese mult râvnita floare, în sufletul său ia naștere un nou sentiment, acela al iubirii pentru Roza, fata care îl cucerește prin simplitatea și naivitatea sa, dar mai ales, fata ce va realiza visul sau de o viață.

11. Prinț și Cerșetor [eBook] de Mark Twain

Photo Credit: bestseller.md

Celebra lucrare a lui Mark Twain, Prinţ şi cerşetor este axată pe o împletitură stufoasă de contraste şi o încurcătură vodevilescă între un rege adevărat, Edward al VI-lea, şi un prinţ-cerşetor, Tom Canty, ajuns pe tron printr-o întâmplare.

Acţiunea are loc, în chip alternant, la Curtea Regală a Engliterei şi la Curtea Gunoaielor, populată de cerşetori zdrenţoşi. Intervertirea de roluri, crearea de situaţii inversate, anormale, învestirea cerşetorului cu rang princiar şi a regelui adevărat cu acela de vagabond şi cerşetor impun un comic savuros, dar îmbibat cu sensuri dramatice şi tragice.

10. Povestiri [eBook] de Franz Kafka

Photo Credit: bestseller.md

Fiecare povestire m-a plimbat pe un drum cu ocolișuri, pe străzi cu stații „de gândit” prăfuite, cu povesti incredibile care trimit la gânduri atât de simple, dar la care nu vrem să ne gândim niciodată.

9. Mândrie și Prejudecată [eBook] de Jane Austen

Photo Credit: bestseller.md

Mândrie şi prejudecată este al doilea din cele patru romane pe care Jane Austen le-a publicat în timpul vieţii. La fel de citită acum ca şi în momentul apariţiei, popularitatea acestei poveşti de dragoste este, fără îndoială, una dintre cele mai de durată din literatura engleză. Scris cu spirit incisiv şi creionând superb personajele, romanul este istoria familiei Bennett, formată dintr-o mamă ignorantă, un tată neatent şi cinci fiice cu caractere foarte diferite, pe care doamna Bennett este dornică să le vadă măritate.

Plasată în Anglia rurală la începutul veacului XIX, acţiunea se concentrează asupra celei de-a doua fiice, Elizabeth, şi relaţiei sale tumultuoase cu dl Darcy cel chipeş şi bogat, dar îngrozitor de mândru. Desconsiderată de el la prima lor întâlnire, Elizabeth îl displace pe loc. El însă se îndrăgosteşte de ea împotriva propriei voinţe. După o nefericită cerere în căsătorie refuzată, cei doi învaţă, în final, să-şi depăşească mândria şi prejudecăţile.

„Gândeşte-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îţi aduce bucurie.”

Cartea a fost adăugată în lucrarea „1001 de Cărți de Citit Într-o Viață” de Peter Boxall, Profesor de Limbă Engleză la Universitatea Sussex.

8. Metamorfoza [eBook] de Franz Kafka

Photo Credit: bestseller.md

Metamorfoza lui Kafka a fost probabil o revelaţie… Era în 1947… Aveam 19 ani… Eram în primul an la Drept… Îmi amintesc şi acum fraza de început: Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare… Măi să fie! mi-am spus. Nu se poate!… Nimeni nu mi-a spus că e voie să scrii aşa!… Dar uite că se scrie!… Deci aş putea şi eu!… La naiba! Aşa spunea bunica mea poveştile… Cele mai incredibile întâmplări cu tonul cel mai firesc din lume.” – Gabriel Garcia Márquez, El Manifiesto, 1977

„Să privim mai atent această metamorfoză. Schimbarea, deşi şocantă şi năucitoare, nu este atât de ciudată pe cât ar părea la prima vedere. O observaţie de bun simţ ar fi că atunci când mergem la culcare în locuri mai puţin familiare, putem avea un moment de confuzie în clipa în care ne trezim, un scurt moment de ireal, şi aceasta experienţă poate apăreă de mai multe ori în existenţa unui comis voiajor care are un mod de viaţă ce face imposibil orice simţ al continuităţii.

Percepţia realităţii depinde de continuitate, de durată. La urma urmei, să te trezeşti insectă nu e foarte diferit de a te trezi Napoleon sau George Washington. Pe de altă parte izolarea, bizarul aşa-zisei realităţi – acestea sunt, la urma urmei, lucruri ce caracterizează constant viaţa artistului, geniului, inventatorului. Familia Samsa care traieşte în preajma fantasticei insecte nu este altceva decât mediocritatea în mijlocul căreia traieşte geniul.”– Vladimir Nabokov, Curs de Literatura Europeană, Cornell University

7. Doamna Bovary [eBook] de Gustave Flaubert

Photo Credit: bestseller.md

 

Gustave Flaubert, cel care, peste ani, a stârnit admiraţia lui Mario Varga Llosa, a abordat subiectul „femeia, eterna poveste” din perspectiva condiţiei acesteia în societatea franceză a secolului al XlX-lea.

Cronicari şi exegeţi ai scriitorului au susţinut şi suţin că Madame Bovary este romanul ce dă întreaga măsură a talentului lui Flaubert, el prezentând destinul nefericit al Emmei printr-o alternanţă de planuri – real, imaginar – ce suscită de la prima până la ultima pagină interesul cititorilor.

Pasiunile nebuneşti, luxul visat, viaţa paralelă, negarea rolului de soţie şi mamă, toate conduc destinul nefericitei tinere către sinucidere, către izbăvitoarea doză de arsenic…

Cartea a fost adăugată în lucrarea „1001 de Cărți de Citit Într-o Viață” de Peter Boxall, Profesor de Limbă Engleză la Universitatea Sussex.


6. Familia de’Medici [eBook] de Alexandre Dumas

Photo Credit: .bestseller.md

 

Familia de’Medici se situeaza in categoria celor mai putine cunoscute opera a lui Dumas. Cartea in sine nu este una beletristica ; este un jurnal al unei familii. Cartea Familia de’Medici este precum un arbore genealogic al uneia dintre cele mai cunoscute si influente familii (clan) care a existat in epoca medievala si pana in anul 1737 (in Italia).

Cartea abordeaza o perioada mare de timp, din anul 1265 si pana in anul 1735. M-au surprins detaliile vestimentale exagerate si descrierile locatiilor din orasele medievale italiene; dar nu in ultimul rand peripetiile prin care trec numerosi membri ai familiei de’Medici, printre care asasinari, incesturi, adulter, unii ajung cardinali, altii papi la Roma, precum si conflictele dintre familia de’Medici si alte clanuri.


5. Trei pe două biciclete [eBook] de Jerome K. Jerome

Photo Credit: bestseller.md

 

Umorul lui Jerome – uneori cu o urma de sentimentalism, alteori sententios – cunoaste o gama larga de nuante, de la absurd si caricatural pana la ironia fina. Conservator si anarhic in acelasi timp, profund implicat, dar si detasat, acest umor pastreaza un simt al echilibrului comic, a carui normalitate se bazeaza pe perspectiva ironica asupra timpului – calauza, filosoful, prietenul si bufonul lui Jerome, „bunul invatator Timpul“, caruia ii este dedicata aceasta carte.


4. Robinson Crusoe [eBook] de Daniel Defoe

Photo Credit: bestseller.md

 

Încă din primul an de la apariţie, romanul lui Defoe a fost un bestseller. Bazat pe relatarea reală a unui marinar scoţian numit Alexander Selkirk, cartea este totuşi o ficţiune despre personajul Robinson Crusoe, un naufragiat englez care petrece 28 de ani pe o insulă tropicală din vecinătatea Venezuelei

După ce părăseşte Anglia, fugind de o carieră în avocatură şi avântându-se pe mare, în septembrie 1651, Crusoe trece printr-o serie de aventuri în urma cărora, într-un final, eşuează pe o insulă pustie unde rămâne absolut singur. Depăşindu-şi disperarea, îşi construieşte un adăpost lângă o peşteră şi îşi foloseşte toate resursele pentru a supravieţui.

Cartea a fost adăugată în lucrarea „1001 de Cărți de Citit Într-o Viață” de Peter Boxall, Profesor de Limbă Engleză la Universitatea Sussex.

Află care sunt cele 1001 Cărți de Citit Într-o Viață!


3. Arta Războiului [eBook] de Sun Tzu

Photo Credit: bestseller.md

 

Arta Războiului este o carte scrisă de către generalul chinez Sun Tzu în secolul al VI-lea î.Hr. despre tactici și strategii militare. Cartea este structurată în 13 capitole, fiecare fiind dedicat unui aspect al războiului: Evaluări, Conducerea războiului, Strategia ofensivă, Dispuneri, Energie, Puncte slabe și puncte forte, Manevra, Cele nouă variabile, Marșuri, Terenul, Cele nouă feluri de teren, Atacul prin foc și Folosirea agenților secreți.

În timpul războiului din Golful Persic în anii 1990, atât generalul Norman Schwarzkopf, Jr., cât și generalul Colin Powell au practicat principiile lui Sun Tzu de înșelăciune, viteză, și atacul slăbiciunilor inamicului.

„Arată-te puternic când ești slab și slab când ești puternic.”


2. Procesul [eBook] de Franz Kafka

Photo Credit: bestseller.md

 

În ziua în care împlineşte 30 de ani, funcţionarul Josef K. este arestat şi dus într-un salon în care, spre marea lui surprindere, doi paznici îi mâncau micul dejun. Acuzat de o greşeală pe care nu o cunoaşte, de nişte judecători cu care nu se întâlneşte niciodată, conform unor legi despre care nimeni nu ştie nimic, el va deschide nenumărate uşi în încercarea de a lămuri această situaţie.

Procesul, piesă de referinţă în opera lui Franz Kafka, renunţă la elementul supranatural pentru a reda cu deplină luciditate angoasa obsesiei umane.

Cartea a fost adăugată în lucrarea „1001 de Cărți de Citit Într-o Viață” de Peter Boxall, Profesor de Limbă Engleză la Universitatea Sussex.


1.Dincolo de bine și de rău: Prolog la o filozofie a viitorului [eBook] de Friedrich Nietzsche

Photo Credit: bestseller.md

 

„Faptul că filozofia nu este o abstracţie rece, ci trăire, suferinţă şi sacrificiu pentru omenire îl ştia Nietzsche prea bine, şi a fost pentru el un exemplu. A fost condus în sus spre gheţarii erorii groteşti, dar viitorul era, în realitate, tărâmul iubirii sale, iar generaţiilor următoare, nouă, a căror tinereţe îi datorează infinitul, Nietzsche le va apărea ca o figură de un tragism plăpând şi onorabil, înconjurat cu flăcări de fulgerul acestei schimbări de epocă.“ – Thomas MANN

„Lucrurile făcute din dragoste au loc întotdeauna dincolo de bine și de rău.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente