Patru cetățeni moldoveni au decedat în accidente pe rute internaționale în acest weekend

accident-autostrada
Foto: sibiu100.ro / imagine simbol

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează despre producerea, la data de 25 iunie curent, a două accidente rutiere, unul în Franţa şi altul în Ucraina.

Accidentul din Franţa s-a produs în ziua de 25 iunie, în jurul orei 06:30, în apropierea comunei Cerneux, departamentul Seine-et-Marne, punctul rutier 59+800, în direcţia Paris. În accident a fost implicat un microbuz marca Mercedes cu numere de înmatriculare din Republica Moldova. În urma accidentului, din cei 6 pasageri, cetăţeni ai Republicii Moldova, care se aflau în microbuz, 2 persoane au decedat, 2 persoane au fost rănite, iar altele 2 au primit îngrijiri medicale fiind doar uşor rănite.

În ceea ce priveşte accidentul din Ucraina, acesta s-a produs la aceeaşi dată de 25 iunie, ora 11:03, pe traseul Kiev-Odesa, la km 165, în raionul Jaşkiv. Autoturismul modelul „Mercedes-Sprinter” se deplasa din oraşul Tiraspol spre oraşul Moscova, răsturnându-se în şanț după ce din mers i s-a desprins o roată. În urma accidentului au decedat doi cetăţeni ai Republicii Moldova şi o cetăţeană a Federaţiei Ruse, iar alţi 3 cetăţeni au fost răniţi.

Reprezentanţii Ambasadelor Republicii Moldova din Paris şi de la Kiev sunt în contact cu autorităţile acestor ţări, dar şi cu rudele decedaţilor şi răniţilor pentru a acorda toată asistenţa necesară.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la următoarele numere de telefon:

Ambasada Republicii Moldova din Republica Franceză, la numerele de telefon: +331 406 711 20  şi  + 33 140 67 11 20.
Ambasada Republicii Moldova din Ucraina la numerele de telefon: +38 044 521 22 80 şi +380472 666971.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente