(video) Avocatul Valerian Mânzat riscă o amendă și 5 puncte de penalizare pentru conducere iresponsabilă

minzat

Inspectoratul Național de Patrulare (INP) s-a autosezizat după ce controverstaul avocat Valerian Mînzat a postat pe contul său de Instagram un video în care acesta conduce o decapotabilă, admițând ca fiica sa minoră să fie transportată contrar prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere.

În imaginile video acesta apare alături de soția și fiica sa pe care o întreabă ce branduri de ochelari poartă ei. Mânzat nu și-a pus fiica într-un scaun pentru copii sau măcar nu a asigurat-o cu o centură de siguranță.

Pe lângă acest fapt, nici șoferul nu avea cuplată centura de siguranță. În condițiile în care viața copilului a fost pusă în pericol, conducătorul auto riscă să fie sancționat în baza art. 240, aliniatul 1 din Codul Contravențional al RM cu o amendă de până la 500 de lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare. Pentru că și persoana de la volan s-a expus riscului conducând mașina fără să-și cupleze centura de siguranță, sancțiunea este de până la 400 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, în baza art. 235, aliniatul 1 din Codul Contravențional al RM.

În prezent, polițiștii de patrulare stabilesc toate circumstanțele comiterii respectivei încălcări, inclusiv dacă celălalt pasager avea sau nu cuplată centura de siguranță, numărul de înmatriculare al unității de transport, locul, dar și data sfidării Regulamentului Circulației Rutiere.

INP solicită conducătorilor auto să respecte legea și să-și protejeze viața și pasagerii, în contextul în care orice încălcare poate duce la producerea unei tragedii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente