Opinie despre legea antitutun: În Moldova toate începuturile bune se termină cu nimic

IMG_4611-1-1140×759

Din 31 mai intră în vigoare prevederea legii anti-tutun care spune că fumatul este interzis în toate spaţiile publice închise şi semiînchise, inclusiv în locurile de uz comun. Restricționări în acest sens vor fi și în spațiile publice deschise. Până acum, multe din prevederi au fost tratate cu scepticism. Mai mulți experți susțin că legea a fost aprobată în grabă sau chiar în mod intenționat au fost admise incoerențe și prevederi care se bat cap în cap și care o fac aproape inaplicabilă.

„Marți, 31 mai intră în vigoare legea anti-fumat care este considerată una „draconică” din cauza prevederilor sale drastic. Cel mai curios este că în rândul societății civile a fost creat un val de panică nemaiîntâlnit până acum. Toți sunt siguri că funcționarii pur și simplu îi vor linșa pe cei vinovați”, scrie moldova.org cu referire la un comentariu publicat în Komsomoliskaia Pravda.

Însă, autorul consideră că având în vedere specificul Republicii Moldova dar și faptul că autoritățile nu s-au pregătit, aceasta pur și simplu nu va fi aplicată. „Așa se întâmplă  că în Moldova toate începuturile bune se termină cu nimic. Bineînțeles, polițiștii și organele de control vor mai verifica prin restaurant, ministere și departamente, poate chiar vor aplica amenzi mari. Dar experiența din campanile trecute demonstrează că totul se va termina înainte ca să înceapă la modul serios”. În acest sens autorul dă exemplul campaniei anti-alcool din perioada sovietică. Rezultatul acesteia a fost că oamenii au început să consume produse de calitate îndoielnică.

Legea anti-fumat nu este bine elaborată pentru că prevede doar penalități, iar nimeni nu s-a gândit la oameni. „E clar că europenii au grăbit procesul și s-a dorit să mai fie prezentată o realizare, dar în realitate va fi doar o nouă bifă în procesul de „integrare europeană a Moldovei”. Nimic mai mult”, comentează Komsomoliskaia Pravda.

Autorul concluzionează că reieșind din această situație, legea pur și simplu nu va avea efectul scontat. „La început – din inerție –vor fi amendați patronii și administratorii diferitor instituții – de la restaurate la ministere. Apoi vor încerca să-i „descalțe” pe cetățeni care din deprindere vor fuma pe străzi sau în alte locuri publice. Și, în final, polițiștii „se vor hrăni” exclusive pe seama celor care au consumat alcool și care vor avea nefericirea să fumeze așteptând taxiul sau pur și simplu doar pentru a amplifica efectul alcoolului. De aceea, în țara în care pentru omor te poți alege doar cu o sperietură ușoară, să-ți fie frică de legea anti-fumat pur și simplu e ilar”, concluzionează Komsomoliskaia Pravda.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente