Vara aceasta participă la un forum civic despre solidaritatea europeană la Paris

jXMx4mQz6MsnhP1FSKp2TJMt
Foto: cpp.edu

La Paris se va desfășura un forum civic în perioada 3-4 iulie 2016 cu scopul de a stabili un dialog continuu între societatea civilă și a promova colaborarea în zona balcanică și zona UE.

Chiar dacă participi sau nu, ești invitat să îți împărtășești ideile online, care ulterior vor fi luate în considerare în cadrul dezbaterilor de la Paris.

Forumul va viza patru mari tematici: migrația, schimbările climatice, disputele bilaterale și cooperarea tinerilor, rolul societății civile în impunerea respectării drepturilor fundamentale.

Cele două zile de activități vor fi structurare în jurul atelierelor, dialogului cu parlamentari europeni, activităților culturale și forumului deschis despre solidaritatea europeană.

Eligibilitate

La forum pot participa membri ai societății civile.

Costuri

Se va oferi un număr limitat de burse pentru acoperirea cheltuielilor de participare pentru cei care nu sunt în stare să-și achite de sine stătător aceste cheltuieli, de aceea în formularul de înregistrare trebuie să specifici dacă candidezi sau nu pentru o bursă.

Pentru înregistrare completează acest formular, iar pentru alte detalii poți scrie la adresa :[email protected] ( Djurdja Banicevic).

Data limită este 3 iunie 2016.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente