(foto) Sub soarele Europei: Cele mai ieftine şi gustoase destinaţii pentru vacanţa de vară

13181321_133988750348819_365521428_n

Secretul stă în destinaţie, luna potrivită şi profilul turistului (grup, familie, cuplu, single). Cu ajutorul datelor de la Booking.com, cei de la Travel + Leisure au alcătuit o listă a celor mai ieftine vacanţe pentru această vară, scriu cei de la Mediafax.

Soare, mâncare grozavă, locuri noi de descoperit şi cât mai multe zile de vacanţă. Dacă Europa este pe agenda ta în această vară şi vrei să ajungi în cât mai multe locuri, atunci e timpul să planifici. Deştept.

Nu puţini sunt cei care atunci când se gândesc la o vacanţă în Europa îşi pregătesc valizele pentru Londra, Paris sau Roma. Nu sunt tocmai ieftine, dar poţi să nu-ţi dai bugetul peste cap dacă alegi să mergi în august, când preţurile sunt cele mai mici din toată perioada verii.

Ai şanse să salvezi 24% din bugetul alocat, comparativ cu lunile iunie sau iulie. Dar pregăteşte-te să vezi multe magazine închise pentru că mare parte din rezidenţii acestor oraşe sunt la rândul lor plecaţi în vacanţă în această lună.

Nu uita de biletele de avion! Ideal ar fi să le rezervi cu opt – zece săptămâni înainte de data plecării în concediu pentru că atunci vei găsi oferte mult mai bune.

Destinaţie europeană + preţ bun = vacanţa de vară de neuitat

 

Stockholm

stockholm

* Cea mai ieftină lună: iulie
* Destinaţie potrivită pentru cei care călătoresc singuri

Atmosfera vibrantă de „café culture” a oraşului te va face imediat să te simţi de-al casei, numai prin simplul fapt că te aşezi la o terasă, cu un ziar alături, o cafea şi o kardemmumabuller, delicatesa supremă a Suediei, o brioşă cu nucşoară. Luna iulie înseamnă o economie de 16% comparativ cu iunie, când preţurile sunt maxime şi bonus mai mult soare scandinav. Şi dacă tot ai ajuns aici, mergi pe coastă pentru fructe de mare, direct de la pescari, servite pe pâine prăjită cu secară.

 

Positano

Dollarphotoclub-75249551-1770x1152_e2x1_0_151_1400.20150612124236

* Cea mai ieftină lună: iunie
* Destinaţie potrivită pentru cupluri

Precum o pânză care strigă prin culori „Viaţa e frumoasă!”, acest colţ de lume atât de pitoresc te îmbie să trăieşti la dolce vita. Ia o înghiţitură de şampanie şi gustă savuroasele fructe de mare la unul dintre restaurantele gourmet de pe malul mării, apoi răsfaţă-te cu o delicioasă îngheţată la The Terrace of Infinity în Ravello. Iunie este cea mai potrivită perioadă în care să vizitezi acest loc uimitor.0 Din iulie preţurile explodează.

 

Praga

praga6

*Cea mai iefină lună: iulie
*Destinaţie potrivită pentru grupuri

Iulie vine cu multe evenimente culturale la pachet în Praga: de la faimosul Bohemia Jazz Fest până la Don Giovanni al lui Mozart, montat în acelaşi teatru unde a avut premiera în 1787. Vă puteţi caza în superbul Boho Hotel, care abia s-a deschis în decembrie, în centrul istoric al oraşului.

 

Madrid

hotel_hostal_buelta_10

*Cea mai iefină lună: august
*Destinaţie potrivită pentru grupuri

În august, temperaturile sunt destul de ridicate şi multe magazine închise, dar veţi face şi o economie de 21% faţă de luna iunie. În plus, dacă planificaţi deştept în această lună, veţi găsi şi muzee deschise, precum Prado şi cozi mult mai mici. Oricum, sangria şi gazpacho sunt la orice pas în Madrid, gata să vă răcorească la nevoie.

 

Florenţa

880_florence20150803

*Cea mai iefină lună: august
*Destinaţie potrivită pentru cupluri

Dacă nu aţi ajuns încă în vârful Domului, să luaţi pulsul Florenţei de la înălţime şi să vă delectaţi cu splendoarea acestui oraş, e momentul. Este o destinaţie romantică ideală. Degustaţi vinuri şi bucurăţi-vă de picnicuri în priveliştele unice ale Toscanei. În august, puteţi economisi cu 24% mai mult faţă de vârful lunii iulie.

 

Cracovia

krakow_rynek_012

*Cea mai iefină lună: iulie
*Destinaţie potrivită pentru cei care călătoresc singuri

Al doilea oraş al Poloniei este acum în lumina reflectoarelor, inclus şi în top 10 T+L’s cele mai bune oraşe ale lumii. Clădiri medievale astăzi pătrunse de o energie vibrantă, arhitectura acestui oraş este uimitoare. Nu rata Pauza, un bar cool de unde poţi lua pulsul societăţii.

 

Berlin

Brandenburg-Gate-West-Berlin

*Cea mai iefină lună: august
*Destinaţie potrivită pentru: grupuri

Berlinul este cel mai accesibil ca preţ în august. Şi spre deosebire de alte capitale europene care se închid în această lună, Berlinul este viu. Cumpăraţi bilete la International Beer Festival sau Dance Festival, în august, şi vă veţi distra maxim alături de o mulţime uriaşă. Dacă prindeţi loc, cazaţi-vă la Das Stue, un luxos Boutique Hotel care în această perioadă e mai ieftin.

 

Edinburgh

background

*Cea mai iefină lună: iunie
*Destinaţie potrivită pentru: grupuri

August este luna festivalurilor în Edinburgh, iar oraşul este pur şi simplu plin, cu toate hotelurile ocupate. În iunie însă, salvaţi 29% din buget şi tot găsiţi unde să te distrezi. Mergeţi pe Victoria Street, unde veţi găsi Cuttea Sark, cel mai bun loc din oraş de unde puteţi cumpăra ceaiuri. Ceaiul negru Blue Lady cu esenţă de grapefruit este suvenirul perfect.

 

Dubrovnik

slider-dubrovnik-2_1600x828

*Cea mai iefină lună: iunie
*Destinaţie potrivită pentru familii

Este fabulos acest oraş la malul mării. Locul ideal de cazare este la Pučić Palace. Trebuie neapărat să prindeţi apusul printre zidurile cetăţii medievale. Centrul vechi al oraşului a apărut de multe ori Game of Thrones.

 

Bruges

IMG_9067

*Cea mai iefină lună: iulie
*Destinaţie potrivită pentru cupluri

E ca şi cum brusc faci parte dintr-un basm atunci când descoperi arhitectura de secol 13 ce face din Bruges unul dintre cele mai fermecătoare locuri de pe pământ. Pentru o infuzie de modernism, vă puteţi caza la The Van Cleef, cândva reşedinţa legendarei familii Van Cleef.

 

Barcelona

barcelona-spain-1

*Cea mai iefină lună: august
*Destinaţie potrivită pentru familii

Barcelona dă valoare verii, iar august îţi oferă cele mai bune preţuri. Răsfaţă-te cu un ospăţ în La Boqueria pentru câţiva euro, apoi mergi şi odihneşte-te la Casa Bonay, cel mai stylish nou hotel din oraş.

 

Amsterdam

*Cea mai iefină lună: iulie
*Destinaţie potrivită pentru grupuri

Plimbările pe faimoasele canale ale Amsterdamului sunt perfecte pentru o vacanţă romantică, însă oraşul vine şi cu tone de oferte şi pentru grupuri. Rijksmuseum are un nou restaurant care trebuie încercat, cazaţi-vă la Hoxton şi nu rataţi Nine Streets district dacă sunteţi pasionaţi de shopping.

 

Dublin

dublin-top-ten-hapenny-bridge-bg

*Cea mai iefină lună: august
*Destinaţie potrivită pentru familii

Dublin are cel mai mare parc urban din Europa. Pe cei 1.700 de acri ai Phoenix Park găseşti grădini, terase bulevarde încadrate de copaci perfecţi, o grădină zoologică şi un superb salon de ceai. Mai mult, oraşul are foarte multe atracţii pentru copii. Asigurăţi-vă că nu rataţi Ashford Castle.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente