(studiu) Care este topul angajatorilor pentru preferințele studenților facultăților economice din țară

1
Foto: voceatransilvaniei.ro

Majoritatea studenților din anul terminal al facultăților cu profil economic din țară nu sunt angajați în câmpul muncii, dar doresc să urmeze o carieră în domeniul de specialitate. Aceștii studenți susțin că anume Chișinăul este locația preferată a acestora pentru viitorul loc de muncă. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de Axa Management Consulting.

Studiul în cauză are drept scop urmărirea evoluţiei percepţiei privind brand-ul de angajator al companiilor locale printre studenţii de la facultăţile cu profil economic din anii terminali din universităţile din Republica Moldova.

În conformitate cu rezultatele studiului, majoritatea studenţilor din ultimul an din instituţiile participante nu sunt angajaţi în prezent. Rata celor angajaţi în câmpul muncii constituie 14,3%, în scădere semnificativă în comparaţie cu anul 2013, când 17,9% aveau un loc de lucru.

Municipiul Chişinău deţine întâietatea în ceea ce priveşte preferinţele studenţilor chestionaţi ca locaţie pentru viitorul loc de muncă (63,7%). Totuşi, capitala înregistrează o descreştere semnificativă în comparaţie cu anul 2013, atunci când 69,4% dintre studenţii participanţi la studiu au optat pentru această locaţie.

2

Studenţii specialităţilor economice din anii terminali  au fost rugați să răspundă la întrebarea:  „Pentru ce angajator ai dori să lucrezi după absolvire?”. Topul preferințelor al potențialilor angajatori pentru studenții din anul terminal  arată în felul următor:

  1. Serviciul Fiscal de Stat
  2. Orange Moldova
  3. Moldova Agroindbank
  4. Afacere proprie
  5. Victoriabank
  6. Moldincombank
  7. Mobiasbancă
  8. Moldcell
  9. Ministerul Finanțelor
  10. Banca Națională a Moldovei.

De asemenea, o altă tendinţă se manifestă în cazul preferinţelor pentru tipul de companie în care ar prefera să se angajeze studenţii chestionaţi. Astfel, dacă în 2013 62,8% din respondenţi şi-au exprimat preferinţa de a se angaja într-o companie internaţională, în 2016 rata acestora s-a diminuat până la 55,7%. Rata celor ce preferă, după absolvire, să lucreze într-o companie locală este de 23,5% în comparaţie cu 19,8% în 2013.

4

Acest studiul a fost efectuat în perioada februarie – martie, fiind chestionaţi 694 de studenţi din ultimul an de facultate la specialităţi economice, care îşi fac studiile la patru universităţi şi reprezentând facultăţile de economie generală, business şi administrarea afacerilor, contabilitate, finanţe şi bănci, marketing şi logistică, turism şi servicii hoteliere, etc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente