(video) Din toamnă vor fi majorate taxele de studii în mai multe universități

IMG_9569

Anul viitor de studii va începe cu majorări de taxe pentru proaspeții absolvenți de licee. Dacă unele instituții încă fac calculele, rectorul Academiei de Studii Economice spune că valoarea contractelor va crește cu 10-12%. Și rectorul Universității Tehnice crede că acum statul cheltuiește mult prea mult pentru un student, în comparație cu taxele care se achită.

Academia de Studii Economice are cele mai mici taxe, se laudă rectorul Grigore Belostecinic. „Taxele la ASEM nu s-au majorat din 2008. Noi avem taxe mici în comparație cu alte universități”, a declarat acesta pentru postul ProTV Chișinău. Începând însă cu anul viitor de studii, taxele la ASEM vor crește cu 10-12%. „Profesorii trebuie motivați. În plus, numărul studenților scade de la an la an, dar cheltuielile pentru întreținere au rămas la fel de mari.” Cei care sunt acum înscriși la ASEM nu vor fi afectați de majorarea taxelor.

Și rectorul Universității Tehnice, Viorel Bostan, ia în calcul o posibilă majorare de taxe. „Statul cheltuiește acum în jur de 22 de mii de lei pentru un student, iar contractul este de 8 mii de lei.” Administrația de la UTM urmează să facă socotelile și să înainteze propunerea Consiliului pentru Dezvoltare, instituție, care este în măsură să aprobe schimbările.

Contactat telefonic, rectorul Universității Ion Creangă a declarat că o propunere de majorare a taxelor urmează să fie înaintată Consiliului de Dezvoltare. Aceasta însă nu trebuie să fie mai mică decât nivelul inflației.

Până a fi creat Consiliul pentru Dezvoltare, deciziile de majorare a taxelor erau aprobate prin hotărâre de Guvern.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente