Horoscopul săptămânii 14-20 martie. Află ce ți-au pregătit astrele

12797947_195469114150157_2120087330_n

Citeşte horoscopul săptămânal 14 – 20 martie şi află ce ţi-au pregătit astrele pentru perioada următoare.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie BERBEC

La începutul săptămânii te simţi lipsit de energie, nu prea eşti în apele tale, deci nici la serviciu nu vei da randament maxim. Ia-ţi o zi liberă şi relaxează-te, altfel te vei suprasolicita. Restul săptămânii se anunţă monoton la locul de muncă, dar asta nu înseamnă că trebuie să te laşi pe o ureche. Dă-ţi silinţa dacă vrei să laşi o impresie bună superiorilor. Sfârşitul săptămânii anunţă zile frumoase, petrecute alături de cei dragi. Te vei simţi bine şi te vei încărca cu energia necesară pentru săptămâna viitoare.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie TAUR

Mijlocul săptămânii te găseşte destul de sensibil şi pui orice critică la suflet, chiar dacă este constructivă. Priveşte şi partea bună a lucrurilor şi poate faci o îmbunătăţire în comportament. La locul de muncă, totul este roz, iar tu vei avea parte de câştiguri financiare substanţiale, dar pe care nu e indicat să le iroseşti pe nimicuri. Ar fi bine să îţi mai achiţi din datorii. Partenerul îţi dă bătăi de cap şi îţi pune răbdarea la încercare. Nu mai lăsa gelozia să dicteze în relaţie şi ai puţină încredere în partener. Nu e totul atât de grav pe cât crezi.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie GEMENI

Eşti schimbător în săptămâna asta, ceea ce le va da de furcă oamenilor din jurul tău, pentru că nu vor mai şti cum să te abordeze. Uşurează-le munca şi încearcă să îţi revii. La serviciu, nu ai parte de surprize, dar s-ar putea să existe anumite neînţelegeri între tine şi câţiva colegi de muncă sau parteneri de afaceri. Ai grijă ce reproşuri aduci şi cui. Viaţa amoroasă o cam neglijezi în timpul săptămânii, deoarece ai un program încărcat la birou, dar în weekend trebuie să echilibrezi balanţa. Acordă-i timp partenerului.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie RAC

Nu eşti în apele tale la începutul săptămânii, iar asta se cunoaşte şi la locul de muncă, unde vei fi lipsit de energie, chef şi creativitate. Ia-ţi o zi liberă dacă simţi că nu poţi face faţă sarcinilor de zi cu zi. În a doua parte a săptămânii, eşti solicitat la lucru, iar dacă reuşeşti să duci treaba la bun sfârşit, vei fi răsplătit pe măsură. Pe plan sentimental, nu se anunţă nimic îngrijorător, dar totuşi trebuie să îţi petreci mai mult timp cu cei dragi, deoarece ei te susţin, dar se simt totodată neglijaţi.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie LEU

Începutul săptămânii se anunţă plin de energie şi gândire pozitivă, ceea ce este foarte bine. Dacă o ţii aşa toată săptămâna, vei avea numai de câştigat. Locul de muncă nu îţi pune nicio piedică săptămâna asta, toate decurg bine. O cunoştinţă va avea nevoie de un favor din partea ta, aşa că ar fi bine să te gândeşti de două ori înainte să îţi dai acceptul. Weekendul anunţă o ieşire în oraş cu prietenii, dar ar fi indicat să îţi rogi partenerul să te însoţească. S-a simţit exclus prea mult timp, iar tu nu vrei să ai probleme pe plan sentimental.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie FECIOARĂ

În weekend, te vei simţi destul de rău, aşa că nu ezita să te programezi la un consult. Opinia unui specialist nu trebuie ignorată. Locul de muncă se anunţă anevoios pe alocuri, dar dacă te menţii ferm pe poziţii, vei reuşi să treci peste orice obstacol. Dacă te străduieşti, ai putea schimba total felul în care te văd superiorii, iar asta este de bine. Pe plan sentimental, vei primi câteva reproşuri, atât din partea familiei, cât şi a partenerului. Ar fi bine să te gândeşti bine dacă te afli în situaţia de a le răspunde sau a schimba ceva în comportamentul tău.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie BALANŢĂ

La începutul săptămânii te vei simţi obosit, iar acest lucru se va cunoaşte şi la locul de muncă, unde nu vei reuşi mari performanţe în primele zile ale săptămânii, deci nu te înhăma la un proiect major. Nici cu colegii nu te împaci aşa bine, aşa că stai în banca ta până trece starea de apatie. Ai o săptămână dificilă şi pe plan emoţional, pentru că nu mai ai răbdare şi orice chestie minoră te scoate din sărite. În weekend, te simţi vizibil mai bine, aşa că recuperează tot ce ai pierdut săptămâna asta şi împacă-te cu cei supăraţi.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie SCORPION

Există şanse să te simţi rău, aşa că este indicată o vizită la doctor, dar asigură-te că îl asculţi şi îi urmezi tratamentul întocmai. Nu e de joacă cu acest aspect. La serviciu vei fi în tensiune aproape toată săptămâna şi tocmai de aceea trebuie să ai grijă la cine ridici tonul. Nu vrei să suporţi consecinţe prea mari, doar pentru că ai fost puţin nervos. Gelozia te acaparează complet weekendul ăsta, aşa că nu scapi de tensiune nici în plan amoros. Este bine să fii puţin gelos, dar ce e prea mult strică.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie SĂGETĂTOR

Eşti într-o formă de zile mari săptămâna asta, aşa că bucură-te şi profită de toată energia cu care eşti încărcat. La locul de muncă, ai şansa să te afirmi, aşa că pune-ţi mintea la contribuţie şi vino cu cea mai bună idee pentru a-ţi impresiona superiorii. Nici colegii nu vor fi greu de impresionat, dacă îţi joci cartea bine. Familia îţi duce dorul, aşa că dă-le un telefon părinţilor tăi şi stabileşte să vă vedeţi într-o zi când eşti mai liber. În weekend se anunţă o escapadă amoroasă în afara oraşului.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie CAPRICORN

Eşti destul de stresat, iar acest lucru se observă. La locul de muncă, randamentul tău este destul de scăzut, dar nu vei avea mari probleme din această cauză. Totuşi, nu te lăsa prea mult pe o ureche, odihneşte-te şi dă-i bătaie. Partenerul te sâcâie, aşa că e momentul să aveţi o discuţie. Gândeşte-te bine şi la comportamentul tău, relaţia este formată din doi oameni, nu din unul singur, deci vina nu aparţine doar unuia.

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie VĂRSĂTOR

Mijlocul săptămânii nu te întâmpină cu energie, aşa că înarmează-te cu odihnă ca să faci faţă întregii săptămâni. Vei sta destul de prost la capitolul bani, aşa că, dacă ieşi la cumpărături, nu îţi cumpăra decât strictul necesar. În weekend, ai posibilitatea de a câştiga venituri suplimentare, aşa că te poţi răsfăţa atunci. La capitolul dragoste stai excelent, iar partenerul tău este de vis. Nu vă puteţi despărţi unul de celălalt, dar nu uita să mai vorbeşti şi cu prietenii din când în când!

Horoscop săptămânal 14 – 20 martie PEŞTI

Ai puţin timp liber săptămâna asta, aşa că e indicat să profiţi de el, dar nu din plin. Trebuie să îţi rămână energie şi pentru restul zilelor din săptămână când te duci la lucru. La serviciu, totul decurge normal, fără întâmplări neprevăzute, ceea ce este bine pentru tine. Îţi poţi păstra energia pentru weekend, pentru că se anunţă unul plin. Ieşiri cu prietenii, o vizită la părinţii tăi şi trebuie să găseşti timp şi pentru partener. Poate o cină romantică pregătită în intimitatea căminului este suficientă. Partenerul va aprecia efortul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente