Circa 80 de tineri antreprenori din Republica Moldova au participat, în perioada 22-25 februarie 2016, la ce-a de-a V-a ediție a Școlii de Iarnă pentru Tinerii Antreprenori „Back to Business”, organizată de Asociația Businessului European (EBA Moldova) ,Youth EBA și Rețeaua Globală a Antreprenoriatului (Global Entrepreneurship Network – GEN Moldova).

Pe parcursul a patru zile, antreprenorii cu o experiență de până la cinci ani în afaceri din domenii diferite au avut parte de un programul interactiv conceput cu scopul de a le transmite cunoştinţe practice care să îi ajute să îşi dezvolte abilităţile de întreprinzător și să crească afacerile pe care le posedă. În cadrul sesiunilor tematice, aceștia au învățat despre :

  1. managementul creativ și instrumentele de management online (E-Gov),
  2. tehnicile de negocieri și de vânzări, resursele umane, motivarea și creșterea personalului,
  3. programele de asistență externă în ameliorarea competitivității companiilor,
  4. managementul situațiilor de criză.

„Proiectul este dedicat tinerilor și ne propunem să aducem cei mai buni speakeri din Republica Moldova și din afară, să oferim antreprenorilor instrumentele necesare dezvoltării și creșterii afacerii, să cunoască alți antreprenori”, a declarat Mariana Rufa, director, CEO Asociația Businessului European (European Business Association – EBA).

Speakerii de excepție ai ediției din 2016 a Școlii de Iarnă au fost Michelle Iliev, Centrul de guvernare electronică (E-government), Dan Nuțiu, DAVRO, Svetlana Bodaci, Moldcell, Olesea Fortuna, GEN Moldova, Olesea Ghedrovici, EBA Moldova, Olesea Gadârcă, Business Inteligent Services, Jose Luis Gomez Pascual, Președinte RED Union Fenosa, Olga Melniciuc, Președinta AFAM, Membra echipei de consultanți secretariatul Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova

Potrivit organizatorilor, 153 de persoane au completat formularul online de înscriere la cursurile Școli. „Este un indicator important care ne arată importanța acestui proiect pentru antreprenorii la început de cale”, a menționat Alexandrina Robu, director YEBA.

Olesea Fortuna, președinte GEN Moldova, susține că agenda cursului a fost una amplă și au fost abordate majoritatea laturilor domeniului antreprenorial. „Orice tânăr care dezvoltă sau se gândește să lanseze o afacere a fost ghidat de la începerea și dezvoltarea businessului. M-am bucurat să văd la finalul cursului că antreprenorii se așezau în bănci alături de colegii care dezvoltă afaceri din domenii apropiate”, a menționat Fortuna.

De asemenea, Școala de Iarnă „Back to Business” din acest an are și o latură socială. „Fiecare participant a venit cu o contribuție financiară benevolă. La banii adunați, vor mai fi făcute donații din partea partenerilor, iar în luna martie vom achiziționa utilaj, pe care îl vom dona elevilor din cadrul Școlii profesionale nr. 2 din Cahul”, a comunicat Adrian Baluțel, secretar genral YEBA.

Patricipanții, antreprenorii care au acceptat provocarea să devină studenți pentru patru zile au declarat că speakerii au fost pe măsura așteptărilor, reușind să prezinte informația exhaustiv, accesibil și interactiv.

„Școala de Iarnă este o oportunitate de a interacționa cu specialiști care au fost deschiși să răspundă la întrebări. Am reușit să stabilim parteneriate și să aducem claritate în unele aspecte ale dezvoltării afacerii”, a menționat Angela Sobol, antreprenoare în domeniul alimentației.

„Au fost patru zile extrem de informative, petrecute frumos alături de o echipă profesionistă și tineri interesanți, de la care am învățat multe.  Mă bucur că am avut posibilitatea să cunosc specialiștii care posedă informația necesară și au fost deschiși să împărtășească exeperiența cu noi”, a spus Elena Uzun, antreprenoare în domeniul Lifestyle.

Școala de Iarnă este un proiect al Asociației Businessului European din Moldova și Asociației Europene a Tinerilor Antreprenori. Partenerii evenimentului: Academia de Studii Economice din Moldova, Rețeaua Globală a Antreprenoriatului din Moldova (Global Antrepreneurship Network – GEN Moldova).

DSCN2611

DSCN2396

DSCN2894

DSCN3192

DSCN3616

DSCN2154

DSCN2456

DSCN2528

DSCN3441

DSCN3570

DSCN3588

DSCN3608

DSCN3610