(foto, video) Povestea din spatele succesului. Ce înseamnă să fii luptător K-1 în Moldova

1451893981_img_7956
Foto: Photo Credit: FEA.md

Luptătorul K-1 Alexandru Prepeliță are 23 de ani și este unul dintre cei mai tineri și talentați luptători kickboxeri din Moldova, un sport care nu este sprijinit de către autorități, dar în care, totuși, se ivesc sportivi care merită a fi susținuți.

Alexandru a făcut primii pași în lumea artelor marțiale în cadrul federației de amatori WAK-1F Moldova. „Am început să mă ocup cu acest sport pe la vârsta de 15 ani și, de fapt, am fost stimulat să fac acest pas de către tatăl meu, care la fel a fost sportiv și mereu m-a susținut în aceste încercări. În scurt timp m-am îndrăgostit de această activitate”, ne povestește cu modestie tânărul, dar înarmat cu un spirit (și un pumn) de fier.

În primăvară lui 2015, Alexandru a debutat la profesioniști în cadrul galei KOK care a avut loc la Chișinău și a reușit să impresioneze publicul după ce a învins printr-un knock-out un sportiv din Olanda. Actualmente are la activ trei lupte la profesioniști, toate 3 câștigate.

În prezent, Alexandru se antrenează în cadrul clubului sportiv Champion Thai Gym, alături de antrenorul Nicanor Trocin, care îl monitorizează mentorează încă de pe vremea când tânărul lupta la juniori și vedea că ar putea fi un sportiv de succes în kickboxing. Acesta este cel care-l șlefuiește pe Prepeliță și care stă în colțul ringurilor, dându-i indicații prețioase în timpul meciurilor. Susține că Alexandru este „un aluat destul de bun, din care se poate de modelat un viitor campion care ar putea să lase urme de invidiat în lumea sportului din Moldova”.

1451893965_img_7951

 

Antrenamente zilnice

Alexandru susține că nu prea are parte de zile obișnuite, fiind mereu în pregătiri. „La sală încep antrenamentul la ora 8, respectiv mă trezesc la ora 6 ca să iau dejunul. Mă antrenez până la ora 10, plec acasă, fac amiaza, apoi vin iar la sală, unde mai fac un antrenament sau două, de câte două sau patru ore”.

Ca și orice sportiv de performanță, are nevoie de un plan de nutriție corespunzător. „Anterior țineam diete, acum însă mănânc doar ce nu e prăjit, consum tot ce este fiert. Cu toate astea, nu am restricții la mâncare, dar aici se mai adaugă suplimentele care în decurs de două luni pot ajunge la vreo opt mii de lei și asta e minimumul, strictul necesar”, susține tânărul.

Potrivit antrenorului Trocin, spre exemplu, înainte de o luptă importantă, ca un sportiv să se alimenteze corect, acest lucru ar presupune cheltuieli de minim două mii de euro, bani care se duc cu ochii închiși. „Nu poți să-i ceri sportivului tău rezultate remarcabile mâncând cartofi prăjiți și bând un ceai ieftin care de fapt dă rezultate în scădere. El trebuie să mănânce corect, să se odihnească și să se îmbrace corect, să fie îndreptat cu sufletul și trupul spre pozitiv. Atunci și rezultatele sunt corespunzătoare. Atunci îi poți cere acest lucru, dar când nu le ai, sigur că ai scopuri. Noi suntem clubul care a demonstrat că și cu acei cartofi prăjiți poți să devii campion, dar e mult mai greu. Acestea sunt niște momente care necesită cheltuieli foarte mari. Nu mai vorbesc despre alimentația sportivă care este foarte costisitoare”, subliniază Trocin.

12122479_439199492939626_6413833718304468577_n

Evoluția în timp

Prima luptă Alexandru a purtat-o în 2008 în raionul Basarabeasca. „Pe atunci încă nu era dezvoltat boxul thailandez și kickboxing-ul. Nici nu mai țin minte cu cine am luptat, dar am ieșit învingător și ulterior am devenit campionul Moldovei.”

Ca și marea majoritate a cetățenilor moldoveni, Alexandru are experiența plecării peste hotare. „Am fost plecat o perioadă, timp în care am luptat în Germania și Italia, unde am stat o perioadă de trei și șase luni. Acolo am ajuns datorită unui prieten care a arătat luptele mele antrenorilor străini. În Europa însă nu mi-a plăcut, deoarece nivelul de luptă de acolo este mai slab. Acasă este cu mult mai dezvoltat domeniul și se dezvoltă încontinuu. În plus, mereu am simțit că locul meu este aici”, spune Prepeliță.

Cea mai grea luptă o ține minte și acum. „A avut loc în 2012, în Italia, cu un sportiv din Republica Cecenă. Ne-am luptat trei runde, după care ne-au dat încă una. A fost foarte greu – eu cădeam, el cădea în knock down. În orice secundă putea unul din noi să se prăbușească și să nu se mai ridice. Într-un final, eu am câștigat. Este neobișnuit să lupți cu cei din afară, pentru că la noi în Moldova se predă o tehnică mai puțin sovietică, ne vine mai greu, dar prin caracter și muncă învingem. Cheia succesului este să adăugăm mai multă muncă.”

Alexandru se laudă cu un palmares de circa 20 de knockout-uri și ne mărturisește că cea mai scurtă luptă a sa a durat vreo 10 secunde, având din acestea două – trei lupte la activ.

12373189_458373444355564_6663081310946919851_n

Echipament și sponsori

Desigur că pentru o bună prezentare în ring, sportivul are nevoie și de un echipament corespunzător și performant, care l-ar motiva. „Să vă spun sincer, actualul echipament mi l-a făcut cadou tatăl meu, mai demult. Este original și este trainic și încă pot să mă folosesc de el. La competițiile mari însă echipamentele ne sunt acordate de Federație sau organizatori.

Un alt aspect important în viața unui sportiv profesionist o reprezintă cantonamentele, însă din lipsă de resurse financiare, acestea sunt realizate în sala în care se antrenează zilnic deja de câțiva ani. Potrivit antrenorului Trocin, prețul desfășurării unui cantonament în afara Moldovei poate ajunge cu ușurință la câteva mii de dolari. „Ar fi bine ca ele să fie făcute diferit, pentru că, corpul uman se adaptează la un anumit mediu și atunci el nu se mai dezvoltă. Când mergi în alte săli și mediu, asta tot dă un rezultat pozitiv. Și iarăși e vorba de cheltuieli enorme. Bunăoară, noi planificam să mergem cu Alexandru în pregătiri la Moscova și când ni s-au făcut calculele a ieșit în jur de trei mii de dolari pentru o deplasare medie, fără prea multe lucruri, doar drumul, mâncarea. Vă dați seama că sunt ireale pentru noi astfel de sume în ziua de azi. Caracterul și dorința noastră însă au demonstrat până la momentul actual că se poate, dar cu multe greutăți și insuficiențe în activitate. Un suport i-ar arunca în sus mult mai mult însă și ne-ar fi mult mai ușor”, susține Trocin.

Sportivul are doi sponsori care îl ajută puțin, în rest se descurcă singur. Fără o finanțare din partea organelor de stat, precum Ministerul Tineretului și Sportului, am putea spune că rezultatele în acest domeniu sunt un miracol care se datorează totalmente antrenorilor și sportivilor. Alexandru recunoaște că a reușit să câștige ceva bani din activitatea sa de sportiv, ce-i drept nu într-atât de mulți ca să-și permită liniștea zilei de mâine. „Desigur, dacă reușești să te lupți la un nivel și mai profesionist, acolo se remunerează pe măsură, dar trebuie să ies la ceva Gale mai serioase, precum sunt Glory sau Kunlun Fight”.

Antrenorul Trocin susține că la momentul de față, sportivul său are nevoie de mai mult experiență în domeniul luptelor. „Anul 2016 pentru noi se anunță a fi un an destul de fructuos în lupte, exact e ceea de ce avem noi nevoie. Pentru că de la luptă la luptă, de la adversar la adversar, Alexandru devine mai dotat din punct de vedere fizic. Și clar lucru, și mie ca antrenor mi se deschid părțile mai puțin slabe, cele avantajoase. Este mult de lucru, eu sesizez asta ca antrenor și mă bucur că el singur asta înțelege și este gata să lucrăm pentru a ajusta forma lui fizică și cea psihologică, pentru că ele depind una de alta, ca să devenim campioni. Pot să spun cu certitudine că dintr-o persoană cu abilități, dar fără dorință nu poți să faci campion și invers, dintr-o persoană mai puțin dotată, talentată, dar cu dorință și aspirații mari, la sigur poți să sculptezi un campion adevărat. Mă bucur că Alexandru este talentat și are și dorință, ceea ce m-a făcut să-i merg în întâmpinare și acum avem aceleași scopuri de atins”, declară Trocin.

1451304175_img_8127-kopirovat

 

Scopuri și perspective

Prima luptă serioasă din acest an sportivul de K-1 urmează să o susțină pe 9 aprilie la Gala KOK care va avea loc la Chișinău și ne spune că o așteaptă cu nerăbdare. Adversarul lui Alexandru va fi un sportiv din Marea Britanie. Ne mărturisește că nu-i place să urmărescă în pregătiri meciurile cu oponenții săi, în schimb o face antrenorul său, care ulterior îi adaugă unele exerciții specifice în antrenamente. „Procesul de pregătire înainte de o luptă profesională începe cu două luni înainte de meci, dar dacă antrenorul vede că nu sunt pregătit fizic suficient, pot începe și cu trei luni înainte, aici depinde de adversar și de luptă. Două trei antrenamente pe zi, somn la amiază și la ora 10 seara merg la somn ca să reușesc să recuperez până dimineață și să vin la antrenament”, spune Alexandru.

Ca orice sportiv de performanță, tinde să câștige centura de campion în categoria de 71 de kilograme. „Până nu iau centura la această categorie, nu planific să avansez într-o altă categorie, dar până la centură am de depus foarte multă muncă. Spre exemplu, în acest an mai am de făcut încă vreo cinci Superfight-uri, apoi când va fi următoarea piramidă de opt trebuie să o câștig, apoi pe cea de patru și după asta pot ieși la cea de campion”, spune tânărul.

Viața de sportiv, pe cât este de frumoasă, pe atât este de mărginită și aici nu vorbesc de scurtă, pentru că cineva poate să lupte până la 40 de ani și cineva poate să lupte până la 21 și să nu mai aibă abilități sau posibilități. Un sportiv nu poate să-și permită luxul ca după antrenamente să meargă să stea prin cafenele sau cluburi. El după antrenament merge acasă să se culce ca să se restabilească. Eu însă insist și pe unele lucruri care sunt vitale, pentru că, să fii sportiv nu înseamnă că trebuie să primești pumni și picioare în cap, ci trebuie să fii lucid – trebuie să mai citești, să-ți dai interesul și să acoperi golurile pe care știi că le ai în discuții și în faza de dezvoltare multilaterală. Din acest motiv, eu cred că toți antrenorii trebuie să fie la fel și să manifeste interes față de viața sportivului care urmează după ce își finalizează cariera în sport. Și cu mine s-a lucrat în direcția asta. Ceea ce eu azi le dau lor mi-a fost dat și mie și înțeleg importanța acestui lucru. De aceea, eu le cer insistent să nu umble pe drumuri, mai bine să meargă acasă să se pregătească, să mai citească, ca să vină în formă pentru antrenamentul viitor”, spune Trocin.

Înainte de asta însă Alexandru are de câștigat Campionatul Mondial K-1, o cursă lungă și grea, în care are nevoie de ajutorul comunității. Dacă vrei să contribui la succesul lui, devino unul din suporterii săi donând orice sumă dorești prin intermediul primei platforme de finanțare colectivă din Moldova – Guvern24.md.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
Mai citește
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente