(video) Poliția solicită ajutorul cetățenilor la identificarea provocatorilor de la protestele din ianuarie

Fără titlu
Foto: Photo Credit: captură foto IGP

În urma protestelor din 20 ianuarie curent, care au avut loc în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, unii manifestanți violenți au atacat cordonul viu format din polițiști, iar mai apoi au forțat cu o rangă metalică, scoasă din balustrada pragului, ușa laterală a clădirii Parlamentului, intrând forțat în incinta clădirii. De asemenea, ei au sustras și distrus echipamentul angajaților poliției. În urma acestor întâmplări, Inspectoratul General al Poliției solicită ajutorul cetățenilor la identificarea vinovaților.

După ce Inspectoratul General al Poliției a făcut publice acțiunile violente ale protestatarilor, solicitând ajutorul cetățenilor la identificarea persoanelor respective, a fost posibilă identificarea a 27 de persoane, acțiunile cărora sunt investigate pe faptul organizărilor dezordinilor în masă.

Ulterior, în urma prelucrării altor imagini video, au fost depistate încă câteva zeci de persoane ale căror acțiuni sunt considerate violente în timpul manifestațiilor din 20 ianuarie. În acest context, IGP solicită din nou ajutorul cetățenilor la identificarea persoanelor din imagini.

Dacă ați recunoscut persoanele din imagini, apelați la numărul de telefon al IGP: 078710799.

În același timp, poliția îndeamnă cetățenii să-și exercite dreptul de a protesta pe cale pașnică, să nu admită provocări la violențe și încălcarea legislației, să se abțină de la acțiuni nedemocratice și violente. Persoanele care nu vor respecta conduita impusă de legea cu privire la întruniri, fie vor instiga sau comite acte de violență, vor organiza dezordini în masă, vor purta răspundere conform legislației.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente