Rezervați-vă seara de vineri, 29 ianuarie, pentru un bal vienez cu muzică de Johann Strauss

vals
Foto: La Balul Vienez

Vineri, 29 ianuarie 2016, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, va avea loc o seară de vals vienez cu creații de Johann Strauss.

Dirijorul Igor Znatokov afirmă că a evoluat la Chișinău în repetate rânduri, inclusiv în calitate de solist-instrumentist, iar începând cu stagiunea curentă (aniversară, a 75-a) este angajat în calitate de dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale.

Dansatorii invitați vor pluti pe scena balului nostru în acordurile cuceritoare ale partiturilor clasice. Pe parcursul serii, va răsuna ritmul cuceritor al valsului, după toate regulile stricte ale aristocrației vieneze.

Evenimentul are rolul de a reînvia valorile unei epoci apuse, ce a avut un rol marcant în cultura europeană și de a aduce splendoarea balurilor tradiționale și la Chișinău.

Astfel, se va oferi această bucurie rară tuturor celor pentru care „eleganța”, „grația”, „curtoazia” și „galanța” sunt mai mult decât niște noțiuni demodate.

Biletele le găsiți la casa Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” (telefon de contact: 022 222 734) /Luni-Duminică 11.00-18.00/ și pe iTicket. Prețul: 50 de lei (balcon) și 70, 100 de lei (parter).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente