Elevii moldoveni au intrat în top 5 cei mai inovativi concurenți ai unei competiției internaționale

Echipa Moldavă Eco Blinds
Foto: Echipa Moldavă „Eco Blinds” Photo Credit : Captură video YouTube/stoicris

Elevii moldoveni au intrat în top 5 cei mai inovativi și creativi concurenți ai competiției internaționale DECA Idea Challenge, la categoria gimnazială. Echipa Eco Blinds, de la liceul „Ion Creangă” din capitală, alături de colegii lor din Canada, Elveția, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie sunt marii finaliști la categoria de vârstă 6-13 ani. Juriul urmează să selecteze din cei cinci echipa câștigătoare, care va lua premiul în valoare de 500 de dolari.

Echipele din 11 state au intrat în finală. Provocarea a fost de a da o viață nouă unei cutii de carton. Peste 8 400 de elevi au format 2 230 de echipe, care au gândit, filmat, plasat pe YouTube și trimis ideile organizatorilor.

DECA Idea Challenge are trei categorii de vârstă: Gimnaziu, Liceu și Universitate. Câștigătorii pe categorii sunt:

Gimnaziu

– Canada – Bare Essentials, Shaugnessy Elementary School
– Republica Moldova – Eco Blinds, Ion Creangă:

– Elveția – Le Régent Year 1-2, Le Régent College
– Marea Britanie – Eco-Stand, George Heriots School
– Statele Unite ale Americii – Runoff Planters, Trickum Middle School

Liceu

– Canada – Ginger Life, St. John’s School
– Coreea – Eco Girls, Daegu International School
– Spania – C-Floopers, American School of Bilbao
– Suedia – DECA Idea Challenge Light Up Development, Sundsgymnasiet
– Thailanda – Arsemas, American Pacific International School
– Emiratele Arabe Unite – The Shades, GEMS World Academy
– Marea Britanie – Team Sprout, ACS Egham International School
– Statele Unite ale Americii – Cardboard Walks, Great Neck South High School

Universitate

– Olanda – In Case of Green, Hogeschool Leiden
– Marea Britanie – Paradox, Peter Jones Enterprise Academy at Leicester College
– Statele Unite ale Americii – Pallets for the Planet, Arizona State University.

Premiul bănesc va fi oferit de DECA Inc. după cum urmează:

Gimnaziu (6-13 ani) – 500 dolari;
Liceu (14-18 ani) – 750 dolari;
Universitare (mai mult de 18 ani) – 750 dolari.

DECA Idea Challenge 2015 este un exercițiu energic și experimental care provoacă elevii și studenții din întreaga lume să formeze echipe, care să genereze idei inovative de utilizarea a unui obiect comun, să prezinte ideea într-un filmuleț video de 3 minute, pe care să-l plaseze pe YouTube. Toate acestea timp de 8 zile de la lansarea competiției.

Competiția este un eveniment în premieră, organizat sub patronajul Rețelei Globale a Antreprenoriatului și reprezintă un mod distractiv, dar stimulant pentru copii ca să dezvolte imaginația și să genereze idei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente