(foto) Casa Albă ilustrată în cele mai bune fotografii ale anului 2015

38
Foto: PC: Casa Albă

Al șaptelea an consecutiv, fotograful oficial al Casei Albe, Pete Souza, a publicat o revizuire a anului trecut. Fotograful nu a publicat doar momente istorice importante din acest an, dar a ales, de asemenea, momentele personale, legate de viața președintelui Barack Obama și a familiei acestuia.

20 ianuarie 2015: Recent eliberat din închisoare, din Cuba, Alan Gross ridică pumnul în aer alături de Prima Doamnă Michelle Obama.

 

PC: Casa Albă

 

22 ianuarie 2015: În timp ce se afla în Lawrence, Kansas, președintele s-a oprit la un centru comunitar pentru copii. Președintele așezat lângă Akira Cooper a reacționat la ceva ce i-a spus copilul.

 

PC: Casa Albă

 

23 februarie 2015: Fiica președintelui, Malia a întrerupt ședința Biroului Oval, într-o după-amiază, pentru a-și vedea tatăl. Tânăra a șters ceva de pe fața lui în timp ce ei vorbeau.

 

PC: Casa Albă

 

27 februarie 2015: Este adevarat că fostul jucător de baschet Shaquille O’Neal este un tip înalt, dar fotograful recunoaște că a folosit un obiectiv cu unghi larg pentru a accentua dimensiunea lui, când jucătorul a venit într-o vizită scurtă la Casa Albă.

 

PC: Casa Albă

 

27 februarie 2015: Fotograful Chuck Kennedy a prins această scenă la asfințit, când președintele a intrat în Biroul Oval exterior cu Shaun Donovan.

 

PC: Casa Albă

 

7 martie 2015: În timpul comemorării a 50 de ani a Duminicii Sângeroase de la Montgomery, președintele și Prima Doamnă se țin de mâini. Aceștia ascultau remarcile reprezentantului John Lewis. Fotograful a prins câteva momente chiar înainte ca aceștia să înceapă să aplaude.

 

PC: Casa Albă

 

7 martie 2015: Familia președintelui s-a alăturat celorlalți cetățeni pentru a merge pe jos pe strada Edmund Pettus.

 

PC: Casa Albă

 

7 martie 2015: După comemorarea evenimentelor de la Selma, familia prezidențială a urcat la bordul avionului Air Force One la Maxwell. Dacă privim atent, vedem că președintele urcă fluierând, în timp ce înaintea lui este Prima Doamna, Marian Robinson și Malia pe scări.

 

PC: Casa Albă

 

10 martie 2015: Deși președintele nu joacă baschet competitiv, baschetul face parte din viața lui. La Universitatea Tehnică din Georgia din Atlanta, după ce a ținut un discurs despre educație, a trecut prin sala de sport. S-a oprit câteva minute pentru a jongla cu mingea.

 

PC: Casa Albă

 

24 martie 2015: Chuck Kennedy a fotografiat de la distanță președintele la o conferință de presă comună cu Ashraf Ghani, președintele Afganistanului, în Camera de Est a Casei Albe.

 

PC: Casa Albă

 

27 martie 2015: Prima Doamnă este lipită de președinte în timpul unui videoclip înregistrat pentru 2015 World Expo în Camera Diplomatică de primire de la Casa Albă.

 

PC: Casa Albă

 

31 martie 2015: De-a lungul primei jumătăți a anului, președintele s-a întâlnit de multe ori cu echipa americană P5 + 1 pentru negocieri cu Iranul. De mai multe ori a dirijat conferințe video securizate cu negociatorii care se aflau în Elveția.

 

PC: Casa Albă

 

9 aprilie 2015: Președintele aliniază un curcubeu la Aeroportul Internațional Norman Manley înainte să plece de la Kingston, Jamaica.

 

PC: Casa Albă

 

11 aprilie 2015: Mulți ani de discuții s-au finalizat cu punctul culminant reprezentând această strângere de mână între Obama și președintele cubanez Raul Castro în timpul summitului american din Panama City, Panama.

 

PC: Casa Albă

 

16 aprilie 2015: Președintele se îndreaptă pe jos, prin grădina Casei Albe, spre sala unde este așteptat să semneze un act de reautorizare din 2015.

 

PC: Casa Albă

 

27 aprilie 2015: Fotograful a alergat pe treptele Memorialului Lincoln înaintea președintelui american și a prim-ministrului Japoniei, Shinzo Abe, pentru a fotografia scena a celor doi lângă Monumentul lui Washington.

 

PC: Casa Albă

 

12 mai 2015: Prima Doamnă își demonstrează abilitățile sale în box în timpul unei înregistrări video de #GimmeFive.

 

PC: Casa Albă

 

14 mai 2015: Președintele a găzduit un summit la Camp David cu Consiliul de Cooperare al Golfului. La încheierea summitului, fiecare dintre lideri au fost chemați pentru a face o fotografie de grup finală în fața cabinei Laurel. Aici, președintele îl salută pe Sayyid Fahd bin Mahmoud al-Said, viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri ai Afacerilor Externe al sultanatului Oman.

 

PC: Casa Albă

 

18 mai 2015: Președintele vorbește cu elevii și oficialii despre legea cu privire la relații și programe comunitare care întăresc încrederea între tineri și poliție în Camden, New Jersey. Anterior, în acea zi, președintele a vizitat sediul poliției împreună cu șeful Poliției J. Scott Thomson.

 

PC: Casa Albă

 

18 mai 2015: „Arată-ne dansul Jeremy”, a spus președintele către secretarul social Jeremy Bernard în timpul unei ceremonii de rămas bun pentru Jeremy în sala de mese de la Casa Albă.

 

PC: Casa Albă

 

22 mai 2015: Oficialii au aplaudat în timpul începerii ceremoniei de la Academia Navală din Annapolis, Maryland.

 

PC: Casa Albă

 

4 iunie 2015: La insistențele președintelui, șeful adjunct de securitate națională, Advisor Ben Rhodes, și-a adus fiica Ella într-o vizită. Fetița se rotea pe jos în timpul ședinței Biroului Oval, iar președintele s-a așezat pe mâini și în genunchi ca s-o privească în ochi.

 

PC: Casa Albă

 

6 iunie 2015: Președintele îl îmbrățișează pe vicepreședintele Joe Biden după un elogiu în timpul mesei de înmormântare a lui Beau Biden la Biserica Catolică Sfântul Anton de Padova din Wilmington, Carolina de Nord.

 

PC: Casa Albă

 

8 iunie 2015: Președintele a fost la summitul G7 de la Krün, Germania. Cancelarul Angela Merkel a cerut liderilor și oaspeților să facă drumul spre o bancă pentru a face o fotografie de grup. Președintele s-a așezat în primul rând, urmat de cancelar.

 

PC: Casa Albă

 

17 iunie 2015: Președintele poartă băieții gemeni ai lui Katie Beirne Fallon, director al Afacerilor legislative, în Biroul Oval la doar câteva luni după ce s-au născut.

 

PC: Casa Albă

 

26 iunie 2015: În această zi, la Casa Albă a fost o atmosferă de sărbătoare și edificiul s-a luminat în culorile curcubeului cu ocazia celebrării hotărârii Curții Supreme privind căsătoria între persoane de același sex.

 

PC: Casa Albă

 

13 iulie 2015: Președintele și personalul său de securitate națională zâmbesc la scurt timp după ce au fost informați despre acordul nuclear cu Iranul.

 

PC: Casa Albă

 

17 iulie 2015: În timpul vizitei la Muzeul Whitney din New York, președintele și-a îmbrățișat fiica Malia admirând operele de artă.

 

PC: Casa Albă

 

18 iulie 2015: Președintele salută echipa „Hamilton”, după ce a văzut jocul împreună cu fiicele sale la Teatrul Rodgers Richard din New York.

 

PC: Casa Albă

 

4 august 2015: De ziua sa, președintele ascultă o rugăciune în timpul unui apel telefonic cu pastori.

 

PC: Casa Albă

 

2 septembrie 2015: Președintele se alătură localnicilor în timpul unui spectacol de dans cultural la Dillingham Middle School în Dillingham, Alaska.

 

PC: Casa Albă

 

11 septembrie 2015: Președintele și Prima Doamnă au mers pe jos înapoi spre Intrarea de Sud a Casei Albe, după un minut de tăcere alături de întregul personal al Casei Albe în memoria victimelor atacurilor teroriste de pe 11 septembrie.

 

PC: Casa Albă

 

22 septembrie 2015: Familia Obama și familia Biden îl salută pe Papa Francisc. Acesta ajunge în Statele Unite pentru prima dată.

 

PC: Casa Albă

 

16 octombrie 2015: Toamna, lumina din Biroul Oval se schimbă pe tot parcursul zilei. În imagine vedeți o după-amiază târzie, soarele ilumina biroul președintelui care vorbea la telefon cu prințul șeic Mohammed Bin Zayed Al Nahyan din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.

 

PC: Casa Albă

 

27 octombrie 2015: Președintele participă la un selfie de grup, în Camera de Est, cu echipa Națională de Fotbal feminin a SUA în timpul sărbătoririi victoriei de la Campionatul Mondial FIFA 2015.

 

PC: Casa Albă

 

30 octombrie 2015: Este prima dată când același copil a avut două apariții în același an într-o fotografie cu președintele. Bebelușul este Ella Rhodes, fiica șefului adjunct pe securitate națională Ben Rhodes.

 

PC: Casa Albă

 

30 octombrie 2015: Președintele și Prima Doamnă au văzut un copil într-un costum de papă în timpul unui eveniment de Halloween pe gazonul de Sud de la Casa Albă.

 

PC: Casa Albă

 

15 noiembrie 2015: Alături de un agent de securitate rus (stânga), Barack Obama se întâlnește cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la summitul G20 de la Antalya, Turcia.

 

PC: Casa Albă

 

6 decembrie 2015: Președintele susține o conferință de presă despre împușcăturile în masă din San Bernardino, California și despre înfrângerea terorismului.

 

PC: Casa Albă

 

7 decembrie 2015: Comediantul Jerry Seinfeld bate la fereastra Biroului Oval pentru a începe un episod din filmul său „Comedians in Cars Getting Coffee”.

 

PC: Casa Albă
Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente