(video) Piesele lui Carla’s Dreams în topul celor mai vizionate clipuri pe YouTube România în 2015

581839_339264909508072_1143248254_n
Foto:Photo Credit: Facebook / Carla's Dreams

Artistul basarabean Carla’s Dreams ocupă prima și a doua poziție în topul de anul acesta al celor mai vizionate videoclipuri muzicale de pe YouTube în România, pe primul loc situându-se „Cum ne noi”, piesă interpretată de Carla’s Dreams feat. Delia, cu peste 33,3 milioane de vizualizări în 2015.

Compania Google, care deţine site-ul de partajare de fişiere video YouTube, a prezentat, miercuri, lista celor mai populare clipuri video de pe acest site în România în 2015, ne informează Mediafax.

Satiră cu ritm, animaţie şi jocuri populare, acestea sunt câteva dintre elementele care stau la baza viralizării în 2015 pe YouTube în România. De asemenea, creaţiile româneşti sunt cele care ţin capul de afiş atunci este vorba despre consum de muzică pe YouTube în 2015, informează Google.

Artiştii români domină topul de anul acesta al celor mai vizionate videoclipuri muzicale de pe YouTube în România: opt din cele 10 piese din top sunt creaţii autohtone. Colaborările dintre Delia şi Carla’s Dreams sunt cele care au stârnit cel mai mare interes în 2015 pe YouTube România, primele două poziţii în top fiind rezultatul acestora.

Astfel, topul celor mai populare videouri muzicale pe YouTube în România (videoclipuri oficiale) este condus de videoclipul melodiei „Cum ne noi”, al Carla’s Dreams feat. Delia, cu peste 33,3 milioane de vizualizări în 2015.

Top 10 videoclipuri româneşti

1. „Cum ne noi”, Carla’s Dreams feat. Delia
2. „Da, mamă”, Delia şi Carla’s Dreams
3. „Nu pune la suflet” – Ruby feat. What’s Up,
4. „Până vara viitoare” – Jo feat. Randi,
5. „Fete din Balcani” – Corina + Mira + Skizzo Skillz,
6. „Falava” – Naguale feat. Andra,
7. „Lean On” – Major Lazer & DJ Snake,
8. „Lasă cucu-n pace” – de Ruby feat. Moroşanu & Dorian Popa,
9. „Singuri în doi” – Peter Pop feat Lora
10. „See You Again ft. Charlie Puth [Official Video] Furious 7 Soundtrack” – Wiz Khalifa.

Pentru acest top au fost luate în calcul doar clipurile video publicate în 2015, videoclipuri oficiale (de pe canalul care deţine conţinutul), fără videouri doar cu versuri sau o poză. Selecţia pentru această categorie s-a realizat printr-un algoritm care ia în calcul vizualizările şi nivelul de interactivitate (like-uri, share-uri, comentarii). Ierarhizarea videourilor a fost realizată în funcţie de numărul de vizualizări realizate din România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente