Vlad Filat: „Săptămâna viitoare voi scrie testamentul, în caz că se va întâmpla ceva cu mine”

11013459_1070984782911605_4593947486649093382_n
Foto: Vlad Filat Photo Credit: Facebook/Mircea Zatușevschi

Fostul premier și liderul partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, urmează să-și scrie săptămâna viitoare testamentul. Politicianul face acest pas în caz că se va întâmpla ceva cu el în penitenciar. „Aici, ei fac totul ca să mă distrugă moral. De marți, fără niciun motiv, m-au băgat la subsol în condiții de mizerie absolută. Încă rezist, însă nu știu dacă merită”. Cel puțin așa reiese dintr-o frântură de scrisoare postată de soția acestuia, Angela Gonța, pe Facebook.

Potrivit Angelei Gonța, rudele politicianului au fost acelea care au reparat cele două celule în care acesta a stat anterior în penitenciarul Nr. 13. Acum acesta a fost mutat într-o a treia celulă, de aceasta data – în subsol. „În primul caz, motivul a fost plângerea unui deținut. În al doilea – celula a rămas fără lumină din cauza unei pene de curent. Pana de curent a afectat doar o singură celulă”, scrie soția liderului PLDM.

Vedeți mai jos postarea integrală:

„Urmăresc cu mult interes declarațiile Departamentului Instituțiilor Penitenciare în legătură cu condițiile de detenție ale lui Vlad Filat. Potrivit DIP, acesta citește cărți în bibliotecă, face sport și i se servește masa în cameră de trei ori pe zi. Are cele mai bune condiții de trai: boiler, televizor și matras (saltea). Nu știu dacă DIP evită să spună, sau ziariștii evită să întrebe, dar toate aceste bunuri i-au fost transmise de rude. Pe aceasta cale, țin să le mulțumesc că le-au acceptat. Ar fi putut să găsească motive să nu o facă.

Totuși, după ce din ajutorul oferit de rude s-au reparat două celule, Vlad Filat a fost recent mutat în a treia. De această dată – în subsol. În primul caz, motivul a fost plângerea unui deținut. În al doilea – celula a rămas fără lumină din cauza unei pene de curent. Pana de curent a afectat doar o singură celulă.

Întâmplator sau nu, «panele de curent» din penitenciar au loc în timp ce sunt anunțate noi termene privind constituirea guvernului. Nu este exclus că generatorul de energie electrică de la penitenciarul nr. 13 să fie alimentat cu electricitate de la sediul unui partid care și-a asumat să lupte cu corupția, iar ca să fie și mai convingători, cum Vlad Filat a ajuns la izolatorul numărul 13, penitenciarul s-a ales repede, repede cu un șef nou. Să fie oare iar vorba despre coincidențe?

În timp ce un alt învinuit în cazul BEM își petrece vacanțele în Cipru, Vlad Filat este umilit zi de zi, în speranța că va ceda psihic. Mă întreb iar: de ce să-i faci asta unui om împotriva căruia procurorii susțin că au probe suficiente să-l trimită în instanță?

Cu riscul că lui Vlad Filat nu doar să i se interzică să vorbească cu presa, nu doar să fie încătușat în subsol, dar să i se confiște și pixul și foile, las asta aici.”

12316116_1085997831424084_6038398663415550742_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente