(video) „Dialoguri Urbane” – proiectul care discută problemele orașului Chișinău

IMG_3454
Foto: Platforma de discuții publice ”Dialoguri Urbane”, evenimentul organizat din 25 noiembrie

Miercuri, 25 noiembrie, societatea civilă și consilierii municipali au discutat despre rolul și importanța consultărilor publice în dezvoltarea eficientă a orașului, în cadrul primului eveniment de discuții publice organizat de Platforma Urbană.

Subiectul propus a fost: Consultările publice ca instrument de dezvoltare eficientă a orașului. La eveniment au participat: Vitalie Sprînceană, activist civic, Ilian Cașu, consilier municipal PN, Alexandr Odințov, consilier municipal PSRM, Veaceslav Bulat, consilier municipal PPEM, Vitalie Zama, jurist, Irina Ghelbur, activist civic.

Discuția a fost deschisă de Vitalie Sprînceană, membru al Platformei Urbane, care a povestit cum activiștii au impus autoritățile să desfășoare consultații publice în cazul construcției unui hotel în locul cafenelei Guguță din Parcul Central.

O primă consultație publică a fost la pretura sectorului Buiucani, unde a fost prezentă compania care face proiectul hotelului, un consilier local, care făcea lobby puternic pentru construcția hotelului, alți activiști, însă nu și beneficiarul. Fără un moderator și fără a fi clar formatul discuțiilor, activiștii au declarat că această tentativă de consultații a eșuat. Oricum, efortul activiștilor a stopat, deocamdată, construcția din parc.

2015-11-25 11.47.49

Vitalie Sprînceană a mai adăugat că există un fel de rezistență față de consultațiile publice. Funcționarii locali se consideră profesioniști, iar oamenii sunt considerați amatori. Actualmente, nu există pârghii și claritate în procesul de organizare a consultațiilor.

Ilian Cașu, liderul fracțiunii Partidul Nostru din CMC, a declarat că autoritățile locale au o dorință maniacală de a practica lucrurile în stil bizantin, adică de după cortină și fără o consultare largă. Acesta a adus drept exemplu cazul schimbării denumirii străzilor, când, în urma unei discuții între primarul Chirtoacă și Șefa Direcției Cultură, s-a decis schimbarea denumirii străzii Cosmonauților. În acest fel se decid multe lucruri, fără o consultare a altor fracțiuni sau a populației.

Ilian Cașu, de asemenea, s-a arătat dezamăgit de lipsa consilierilor liberali sau a reprezentanților Primăriei la discuție.

Vitalie Zamă, jurist, a menționat că până la a face uz de căile legale (cu referință la organizarea consultațiilor publice) trebuie să fie organizate discuții între partide și alegătorii lor.

IMG_3457

Alexandr Odințov, consilier din partea fracțiunii Socialiștilor, a remarcat lipsa de cultură a multora din locuitorii Chișinăului, care nu mai fac curat nici în propria scară. Astfel, este necesar de lucrat asupra conștiinței și educației oamenilor. Astfel, ei vor fi mai deschiși și spre consultări publice. Fracțiunea sa a făcut pași spre a asigura o mai mare transparență decizională: multe din deciziile din comisii și ale Primăriei sunt accesibile online pe site-ul www.chisinau.md, ședințele multor comisii se retransmit online și, totodată, fracțiunea insistă pe consultări publice pe o varietate largă de probleme.

Veaceslav Bulat, reprezentant al PPEM, a declarat că organizarea de consultații publice este o cerință a legii și o necesitate a Chișinăului. Acesta a amintit despre o campanie de advocacy din 2008, care a rezultat în adoptarea unui Regulament cu Privire la Asigurarea Transparenței Decizionale. Acest regulament prevedere procedura de informare a oamenilor despre consultații publice, procedura de desfășurare a acestora și, inclusiv, necesitatea de instruiri pentru aleșii locali. Acesta a mai remarcat că în 2011, aleșii locali au primit un pachet de documente privind drepturile și obligațiile consilierilor locali, un lucru foarte pozitiv, dar care, din păcate, nu s-a mai întâmplat în 2015.

2015-11-25 11.48.02

Irina Ghelbur, reprezentant al grupului de inițiativă Fântâna Cadânei, a povestit despre procesul prin care grupul de inițiativă a consultat publicul priving restaurarea fântânii medievale, iar apoi a organizat o campanie de crowdfunding, unde a adunat peste 4.000 de dolari. Aceasta a menționat importanța și aportul publicului, în primul rând, pentru că nu poți cere bani de la oameni, fără a le cere părerea despre reconstrucție, iar în al doilea rând, oamenii au venit cu idei noi, care au contribuit la o mai bună realizare a proiectului. Mulți din cei care au participat la consultațiile publice au devenit apoi membri ai grupului de inițiativă.

După prezentările vorbitorilor, discuția a fost deschisă și pentru toți cei prezenți în sală. În intervențiile lor, participanții la discuție au subliniat necesitatea de instruiri pentru aleșii locali, dar și necesitatea unei societăți civile puternice care să promoveze ideea de consultații publice.

Consilierii municipali prezenți la eveniment au anunțat disponibilitatea fracțiunilor pe care le reprezintă în CMC de a colabora cu societatea civilă pentru a organiza cât mai multe consultări publice pe problemele comune ale chișinăuienilor.

Acesta a fost primul eveniment din seria Dialogurilor Urbane. Evenimentele vor avea loc o dată în două săptămâni și vor aborda problemele orașului Chișinău.

Înregistrarea video a discuției publice o puteți vedea mai jos:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente