O sută de tinere au participat la o şedinţă de yoga inedită, care s-a desfăşurat pe unul dintre podurile de sticlă deja celebre, ce au fost construite în China în ultima perioadă, informează Mediafax.

Astfel, cele 100 de tinere, îmbrăcate toate în topuri galbene şi colanţi albi, au efectuat mai multe exerciţii de yoga pe podul de sticlă aflat în parcul naţional Shiniuzhai National Geological Park, care este suspendat la o înălţime de 180 de metri. Tinerele au avut această iniţiativă pentru a promova o viaţă sănătoasă şi armonia care trebuie să existe între om şi natură.

Podul era iniţial din lemn şi unea două vârfuri ale muntelui Stone Buddha din parcul Shiniuzhai Geopark. În 2014, au fost instalate mai multe panouri de sticlă, iniţiativă ce s-a bucurat de un succes enorm, astfel că podul a fost transformat în unul de sticlă pe toată lungimea sa, devenind primul pod suspendat de sticlă din lume. Podul are o lungime de 300 de metri și a fost deschis pentru public pe 24 septembrie.

Anterior, podul a fost confecționat din lemn, care fusese înlocuit parțial cu unul de sticlă în 2014. Acum, panourile au o grosime de 24 de milimetri și ar fi de 25 de ori mai trainice decât o sticlă tradițională. Cei care reușeau să traverseze pasarela din lemn erau considerați curajoși. Acum, fiind din sticlă, podul este deja numit un „pod-erou”.

 

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16